Karateka Tiger Budo, în Top 10 la Europene
12 aprilie 2017Doi dintre cei mai buni sportivi ai clubului mureșean „Tiger Budo” Târgu-Mureș (antrenor Sensei Traian Dumbrăvean 3 DAN), Alin Sînmărtean 1 DAN (Seniori, proba de kumite) și Norbert Szabo (Juniori, kumite și kata), au participat la sfârșitul săptămânii la Campionatul European de Karate Kyokushin pentru Juniori și Seniori, desfășurat în Danemarca, la Roskilde. Întrecerile s-au disputat la probele de kata și kumite, iar la competiție au participat sportivi din nu mai puțin de 32 de țări. Deși nu au urcat pe podiumul de premiere, cei doi mureșeni s-au clasat între primii 10 karateka la categoriile lor.
„Shinkyokushin karate nu este doar un „sport“, este mult mai mult. Acest stil de karate formează oameni, mental si fizic. Campionatul European din 2017, găzduit în Roskilde, este unul dintre cele mai importante evenimente, cu cei mai buni luptători din 32 de țări prezente. La campionat, spectatorii au putut urmări puterea incredibilă a karateka-ului, tehnici, rezistență și spirit. Toate inseparabile de respect, disciplină și sportivitate. În calitate de președinte al European de Karate Organization EKO și vice-președinte al World Karate Organization WKO, cu 93 țări membre, în numele ambelor organizații pot spune că suntem mândri că Karate Union Danish-Shinkyokushin/Kyokushin organizează evenimentul în Danemarca. Mai ales pentru că acest Campionat European marchează 50 de ani de karate Dansk Union”, au declarat organizatorii Campionatului.
Patru medalii pentru delegația României
Lotul României s-a întors de la Campionat cu patru medalii, una de aur, prin Andreea Merca (Oradea), una de argint (Marius Ilaș-Oradea) și două de bronz (George Suciu și Anthony Ochian).
„Ca de fiecare dată, la un campionat de o asemenea anvergură se prezintă cei mai buni sportivi ai Europei și, prin urmare, competiția este pe măsură. Suntem mulțumiți de evoluția sportivilor noștri, participarea la Europene fiind un prilej de a vedea stadiul în care se află un sportive, unde trebuie lucrat pentru îmbunătățiri și, nu în ultimul rând, arată faptul că singurul drum spre performanță este antrenamentul și pasiunea”, a declarat antrenorul clubului târgumureșean, Sensei Traian Dumbrăvean 3 Dan.
Lasă un comentariu