Primăria comunei Cristeşti angajează consilier juridic
18 mai 2017Comuna Cristești, județul Mureș, organizează concurs pentru ocuparea postului vacant de consilier juridic, gradul I, în regim contractual pe perioadă nedeterminată în cadrul aparatului permanent al Consiliului Local
Concursul se va desfăşura la sediul nostru din localitatea Cristeşti, str.Principală nr. 678, judeţul Mureş, și constă în trei etape succesive: selecția dosarelor; proba scrisă, care va avea loc în data de 12 iunie 2017, ora 10.00 și interviu. Se pot prezenta la următoarea etapă numai candidații declarați admiși în etapa precedentă.
Pentru a participa la concurs candidații trebuie să îndeplinească condițiile generale prevăzute de art. 3 din Regulamentul-cadru aprobat prin H.G. nr. 286/2011, cu modificările şi completările ulterioare, și următoarele condiţii specifice:
– să aibă studii universitare de licenta absolvite cu diploma, respectiv studii superioare de lunga durata absolvite cu diploma de licenta sau echivalentă, în ştiinţe juridice (licenţiat al unei facultăţi de drept);
– să aibă o vechime în specialitatea studiilor de minimum 5 ani.
Dosarele de înscriere la concurs pot fi depuse în termen de 10 zile lucrătoare de la data publicării anunţului în Monitorul Oficial al României, Partea a III-a, la secretarul comisiei de concurs, la sediul instituţiei.
Dosarul de înscriere la concurs trebuie să conţină în mod obligatoriu documentele prevăzute la articolul 6 din Regulamentul-cadru aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 286/2011 (actualizată).
În termen de maximum două zile lucrătoare de la data expirării termenului de depunere a dosarelor, comisia de concurs va selecta dosarele pe baza îndeplinirii condițiilor de participare.
Relaţii suplimentare privind bibliografia si conţinutul dosarului de înscriere se pot obţine la Primaria comunei Cristești, telefon 0265-326.112, interior 17, și pe site-ul comunei www.cristestimures.ro.
(Comunicat de presă)
Lasă un comentariu