Masă în aer liber pentru B-Unici Slider
  • redactia
  • 0 comentarii
  • 202 Vizualizări

Masă în aer liber pentru B-Unici

Dacă e 31 august, înseamnă că vara a luat sfârșit oficial, din punct de vedere calendaristic. Tocmai de aceea, o astfel de zi merită sărbătorită alături de cei dragi cu o masă gustoasă amenajată în aer liber.

Servirea mesei este una dintre bucuriile reale ale inimii omului, de când lumea. Oricât s-ar schimba însă mintea omului, mâncarea și luarea mesei în comun vor rămâne pentru totdeauna ceva cu mult mai înalt și mai profund decât ne putem da seama.

B-Unicii de la căminul nostru au fost întru totul de acord că “buna dispoziție”,  “bucuria”, “fericirea” se pot regăsi într-un astfel de eveniment, cel al servirii mesei în aer liber între colegi,

Așadar, datorită comuniunii create între bunici, s-a “încins pe acordurile clapelor” o atmosferă de veselie, cu atât mai mult cu cât aceste trăiri au fost însoțite de mult râvnita slăninuță prăjită pe grătar, învăluită de  aroma unei bucăți de caș proaspăt și colorată cu un fir de ceapă verde.

Nu i-am uitat nici pe aniversații lunii august cărora le-am urat ”Multă, multă sănătate!”

Dr. Anca FLOREA

 

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Recomandari

Recent
Popular
Etichete

Citeste Zi de Zi Online


 

 

 




 

 

 

Print


 

Transilvania Business

ARHIVE