Lavinia Cosma (USR) susține desființarea inspectoratelor școlare Politic
  • redactia
  • 1 comentarii
  • 710 Vizualizări

Lavinia Cosma (USR) susține desființarea inspectoratelor școlare

Politizarea învățământului este o frână în calea performanței școlare. Inspectoratele școlare sunt structuri pur birocratice fără echivalent în Europa. Ar fi nevoie de desființarea inspectoratelor școlare și de promovarea unor adevărați manageri educaționali în locul actualilor directori de școli numiți politic, consideră deputatul USR Lavinia Cosma. Deputatul, membru în comisia pentru învăţământ, ştiinţă, tineret şi sport din Camera Deputaților, desfășoară în această perioadă o amplă consultare a profesioniștilor din educație, ca prim pas în realizarea unei legi care ar da posibilitatea unei reale descentralizări a învățământului.

Între atâția responsabili, școala rămâne la mijloc

Descentralizarea învățământului ar da posibilitatea comunității locale de a se implica. ”Am câteva propuneri concrete pe care vreau să le discut cu cei care sunt la catedră, și anume desființarea inspectoratelor școlare și descentralizarea sistemului de educație, astfel încât fiecare școală să poată să-și angajeze propriii profesori. În acest fel, fiecare școală va fi responsabilă direct, nu va mai putea să dea vina nici pe minister, nici pe inspectorat pentru rezultatele pe care le vor avea elevii”, a declarat Lavinia Cosma, deputat USR. Astfel ar fi promovată și implicarea consiliilor școlare care în prezent au un rol pur decorativ, a arătat deputatul. ”Fiecare categorie, părinți, profesori, administrație locală, va deveni mai interesată de modul în care funcționează acea școală, părinții vor putea trage la răspundere directorii de școli pentru rezultatele slabe, dar și primăriile. Astăzi toată lumea dă vina pe celălalt, iar școala e undeva în mijloc. Dacă avem niște directori profesioniști care au libertatea să-și angajeze profesorii, direct răspunzători vor fi și părinții”, a explicat Lavinia Cosma.

Inspectoratele școlare, instituții pur birocratice

În cadrul inspectoratelor școlare există profesioniști care cu siguranță își vor regăsi locul în școli, a arătat deputatul. Inspectoratele școlare însă trebuie să dispară. „În primul rând, aceste structuri nu se mai regăsesc nicăieri în Europa. Sunt structuri birocratice a căror menire este pur și simplu aceea de a îngreuna funcționarea sistemului de învățământ. Eu insist foarte mult pentru a avea acei manageri educaționali pe care ni-i dorim foarte mult, să ajungem să fim profesioniști în ceea ce înseamnă administrarea sistemului de educație”, a declarat Lavinia Cosma.

Desființarea inspectoratelor școlare este un deziderat care revine periodic în atenția publică. Ideea a fost una dintre prioritățile ministrului Educației Mircea Miclea, care în 2005 dorea să înlocuiască inspectoratele cu ”unități de consiliere pentru profesori”. Tema a fost pe tapet în 2011, și ultima dată în 2015, când deputatul independent Cornel Comșa a înaintat o propunere legislativă în acest sens. Inițiativa acestuia a fost adoptată tacit în Camera Deputaților, primind însă aviz negativ în 2016 din partea ministrului Educației Adrian Curaj. În această privință, opiniile profesioniștilor sunt extrem de împărțite. Ministrul Sorin Câmpeanu, în funcție în 2015, a catalogat propunerea drept aberantă.

În următoarele săptămâni, Lavinia Cosma va înainta o nouă inițiativă legislativă pentru desființarea inspectoratelor școlare.

Edith VEREȘ

 

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

  • Este o propunere inteligenta si realista.De-alungul timpului aceste inspectorate scolare s-au transformat in „cloace”politice ,care nu au nimic cu educatia.Acesti inspectori trebuie sa treaca la catedra si sa-si faca meseria (daca au invatat-o)!De f.multe ori s-au dovedit a fi institutii nocive in procesul instructiv-educativ , cu rol devolutiv in asa-zisa reforma ce se flutura in spatial public de 27 ani.

Recomandari

Recent
Popular
Etichete

Citeste Zi de Zi Online


 

 

 




 

 

 

Print


 

Transilvania Business

ARHIVE