Urs ajuns pe străzile din Sovata
13 octombrie 2018Un urs tânăr care cobora frecvent pe străzile din zona lacurilor în Staţiunea Balneoclimaterică Sovata a fost relocat, zilele trecute, în urma unei acţiuni comune la care au participat reprezentanţi ai Ocolului Silvic Mureşul şi ai Asociaţiei pentru Protecţia Păsărilor şi a Naturii Grupul Milvus din Târgu-Mureş, informează www.agerpres.ro.
„De câteva zile, Ocolul Silvic Mureşul a primit mai multe sesizări din partea localnicilor şi a turiştilor, care au văzut un urs plimbându-se pe aleea ce înconjoară lacurile din staţiunea Sovata. Pentru a preveni orice incident am solicitat aprobarea Agenţiei pentru Protecţia Mediului Mureş pentru a-l reloca. Pe baza acestei aprobări de la APM, am intervenit să prevenim incidentele nedorite. Este o fructificaţie bună de ghindă şi bineînţeles urşii au coborât la mâncare, pentru că la Făget (în munţi – n.r.) nu prea se găseşte”, a declarat Lazar Csongor, reprezentantul Ocolului Silvic Mureşul.
Potrivit Agerpres, ursul a fost anesteziat de către specialişti şi relocat pe acelaşi fond cinegetic, la circa 20 de kilometri distanţă, departe de zonele locuite şi unde există hrană, dar nu înainte de a-l face să evite oamenii pe viitor.
(Redacţia)
Lasă un comentariu