Selecție la centrul de lupte din Târgu-Mureș
16 ianuarie 2019Centrul Național Olimpic de lupte libere pentru juniori inaugurat la începutul toamnei anului trecut la Târgu-Mureș s-a pus pe treabă sub îndrumarea vicepreședintelui Federației Române de Lupte Alex Ballai.
Cu sprijinul Comitetului Olimpic și Sportiv Român, a Direcției Județene de Sport și Tineret Mureș și a Inspectoratului Județean Școlar Mureș, în sala de sport a Clubului Sportiv Școlar Târgu-Mureș (incinta Liceului cu Program Sportiv) va avea loc duminică, 20 ianuarie, o selecție pentru viitorii luptători, acțiune organizată pentru cei născuți între anii 2004 și 2006. Selecția se adresează doar sportivilor care au acceptul cluburilor, a antrenorilor și părinților, pentru care ar fi necesar și transferul pe linie școlară la o școală din Târgu-Mureș, pentru cei care vin din alte localități. La această acțiune vor fi acceptați și sportivi născuți în anul 2003, dar numai în cazul în care rămân locuri disponibile. Selecția va avea loc începând cu ora 8.00, cu cântarul oficial, concursul urmând să înceapă la ora 10.00, cu sistemul turneu, fiecare cu fiecare, cu meciuri de două reprize a câte două minute.
Lasă un comentariu