Transporturi rutiere de mărfuri şi persoane verificate de poliţişti Administratie
  • redactia
  • 0 comentarii
  • 744 Vizualizări

Transporturi rutiere de mărfuri şi persoane verificate de poliţişti

În această săptămână, Inspectoratul de Poliţie Judeţean Mureş, împreună cu Inspectoratul de Stat pentru Control în Transportul Rutier desfășoară acțiunea Truck & Bus pentru verificarea legalității transporturilor rutiere de persoane și mărfuri, în cadrul Calendarului Operaţiunilor TISPOL. Activităţile de control se desfăşoară simultan în toate statele membre ale Uniunii Europene, conform Planului de operaţiuni al Organizaţiei Poliţiilor Rutiere din Europa (TISPOL), pentru prevenirea accidentelor rutiere grave.

Obiectivele activităţii

Potrivit informaţiilor furnizate de Biroul de presă al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Mureş, în perioada 18 – 24 februarie, Serviciul Rutier Mureş, sub coordonarea Direcţiei Rutiere din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române, desfăşoară o acţiune pentru reducerea accidentelor rutiere produse, în special, din cauza nerespectării normelor rutiere de către conducătorii autovehiculelor destinate transportului public de persoane și de către conducătorii autovehiculelor destinate transportului de marfă.

„Activitatea se desfăşoară în conformitate cu Planul de operațiuni al Organizației Polițiilor Rutiere din Europa, la care România este parte şi are ca scop prevenirea încălcării normelor rutiere privind transporturile rutiere de mărfuri şi persoane, pentru prevenire a accidentelor rutiere grave. În cadrul acțiunii vor fi verificate autovehiculele destinate transportului public de persoane cu capacitatea de transport mai mare de 8 plus 1 locuri şi cele destinate transportului de marfă cu masa totală maximă autorizată mai mare de 3,5 tone”, se precizează în comunicat.

Totodată, reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie Judeţean Mureş au mai menţionat că activitatea vizează „depistarea transporturilor ilicite de mărfuri şi persoane, prevenirea conducerii vehiculelor sub influenţa alcoolului sau a drogurilor, purtarea centurii de siguranţă, respectarea perioadelor de conducere şi de odihnă, a dimensiunilor de masă şi gabarit, deţinerea certificatului de competenţă profesională şi a documentelor de transport, a inspecţiei tehnice periodice şi a asigurării obligatorii de răspundere civilă.”

(Redacţia)

 

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Recomandari

Recent
Popular
Etichete

Citeste Zi de Zi Online


 

 

 




 

 

 

Print


 

Transilvania Business

ARHIVE