Absolvenți ai Universității de Arte din Târgu Mureș, selectați la Gala Tânărului Actor – HOP
17 iunie 2019Ediţia a XXII-a a Galei Tânărului Actor, al cărei director artistic este Gigi Căciuleanu, are ca temă „Teatru coregrafic. DansActorul ca fenomen al teatrului actual“.
În zilele de 11, 12 şi 13 iunie. UNITER a organizat preselecţia pentru Gala Tânărului Actor – HOP. Juriul a fost format din: Oana Cristea Grigorescu (jurnalist cultural), Florin Fieroriu (coregraf), Lari Giorgescu (actor), Oana Leahu (regizor) și Gabi Lupu (jurnalist cultural). La preselecție, printre cei aleși s-au distins absolvenți ai Universității de Arte din Târgu Mureș, atât la Secţiunea Individual, cât și la Secțiunea Grup.
La Secţiunea Individual, printre cei selecționați se numără Radu Anastas și Paul Preduşel (Licență Arta Actorului), iar la Secţiunea Grup, au fost alese bucățile „Shakespeare Mechanics“, adaptare după William Shakespeare, cu Radu Anastas, Carmen Pașcu, Maria Pogângeanu, Theodora Popovici, Paul Preduşel, Radu Tudoraş și Marian Vultur (Licență Arta Actorului) și „Valiza“, adaptare după „Kamikaze“ de Alina Nelega, cu Dragoş Florea şi Carmen Ghiurco (Master Arta Actorului).
Data și locul Galei Tânărului Actor – HOP vor fi anunțate la o dată ulterioară.
Lasă un comentariu