Poliţia Mureş la raport: peste 800 de amenzi în doar trei zile! Administratie
  • redactia
  • 0 comentarii
  • 211 Vizualizări

Poliţia Mureş la raport: peste 800 de amenzi în doar trei zile!

Poliţiştii mureşeni au acționat, la nivel judeţean, în perioada 9-12 august, pentru prevenirea faptelor antisociale şi menţinerea ordinii şi siguranţei publice, intervenind la 324 de evenimente, dintre care 306 au fost sesizate prin 112. „În urma activităților, au fost constatate 75 de infracţiuni, 6 persoane fiind surprinse în flagrant delict, în cauzele instrumentate au fost dispuse 5 măsuri preventive, fiind depistate 7 persoane urmărite la nivel naţional. Totodată, pentru neregulile constatate, polițiștii au aplicat 803 sancţiuni contravenţionale, în valoare de peste 341.000 de lei. Siguranţa rutieră şi salvarea de vieţi sunt, de asemenea, priorităţi ale Poliţiei Române, poliţiştii rutieri desfăşurând activităţi pentru creşterea siguranţei în trafic. Astfel, au fost reținute 82 de permise de conducere și au fost retrase 21 de certificate de înmatriculare”, se precizează într-un comunicat remis de Biroul de presă al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Mureş.

(Redacţia)

 

 

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Recomandari

Recent
Popular
Etichete

Citeste Zi de Zi Online


 

 

 




 

 

 

Print


 

Transilvania Business

ARHIVE