Mureș: Peste 600 de amenzi aplicate în minivacanța de Sfânta Maria Slider
  • redactia
  • 0 comentarii
  • 149 Vizualizări

Mureș: Peste 600 de amenzi aplicate în minivacanța de Sfânta Maria

Pe perioada minivacanței de Sfânta Maria, polițiștii Inspectoratului de Poliţie Judeţean Mureş au fost la datorie, zilnic, pentru siguranța și liniștea cetățenilor.
În patru zile, poliţiştii mureşeni au constatat aproape 70 de infracţiuni, au aplicat peste 600 de sancțiuni contravenționale, au reţinut peste 25 de permise de conducere și au retras 12 certificate de înmatriculare auto.
„Pentru ca în minivacanța de Sfânta Maria, cetăţenii să se bucure în siguranță de timpul liber, în perioada 15 – 18 august, peste 700 de poliţişti au desfășurat activități în teren, pentru prevenirea faptelor antisociale, apărarea patrimoniului public şi privat, dar și pentru creşterea siguranţei rutiere şi a transporturilor feroviare. În urma activităţilor desfăşurate, în perioada 15-18 august, au fost constatate 67 de infracţiuni, au fost surprinși în flagrant delict 8 autori de infracțiuni, iar trei persoane care erau urmărite la nivel naţional au fost depistate de polițişti. Au fost aplicate 618 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de peste 249.000 de lei, iar în urma activităţilor desfăşurate în trafic, pentru salvarea de vieţi omeneşti, poliţiştii au reţinut 27 de permise de conducere şi au retras 11 certificate de înmatriculare auto”, se precizează într-un comunicat remis de Biroul de presă al Inspectoratului de Poliție Județean Mureș.

(Redacția)

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Recomandari


Citeste Zi de Zi Online


 

 

 




 

 

 

Print


 

Transilvania Business

ARHIVE