Harta investițiilor din județul Mureș. Comuna Zagăr, puține proiecte finalizate și o finanțare importantă pentru modernizarea drumului comunal Administratie
  • vali.covaciu
  • 0 comentarii
  • 293 Vizualizări

Harta investițiilor din județul Mureș. Comuna Zagăr, puține proiecte finalizate și o finanțare importantă pentru modernizarea drumului comunal

Comuna Zagăr, formată din două sate – Seleuș și Zagăr, are o populație de 1080 de locuitori, potrivit datelor ultimului recensământ. 49,44% dintre locuitorii comunei sunt romi, 40,09% sunt români, 1,76% maghiari, iar pentru 8,48% nu se cunoaște apartenența etnică. 

Din 2020, primar al comunei este Claudiu Pătrușel, membru PSD. Din Consiliul Local Zagăr fac parte 3 consilieri din partea PNL, 3 din partea PSD și câte unul din partea Partidei Romilor, Pro România și PNȚCD. Anterior, timp de 12 ani, primar al comunei a fost Cornel Adrian Țânțăreanu (PNL).

Informații doar pentru perioada 2018-2023

Deși în solicitarea transmisă Primăriei Comunei Zagăr am solicitat informații despre situația investițiilor realizate în perioada 2012-2023, răspunsul primit acoperă doar perioada 2018-2023. Potrivit tabelului primit, valoarea totală a proiectelor este de 26,3 milioane de lei.

9 proiecte, finalizate: 4

Lista cuprinde 9 proiecte, dintre care sunt finalizate doar 4, cele cu finanțare din bugetul local al comunei. De aceea, graficul anual al investițiilor trebuie privit cu rezerve, pentru că nu reprezintă investițiile efectiv realizate în anii respectivi. Pentru 2 dintre proiecte, trecute în dreptul anului 2023, abia au fost semnate contractele de finanțare.

Comuna Zagăr – majoritatea investițiilor, din fonduri guvernamentale

Cea mai importantă sursă de finanțare pentru investițiile din comuna Zagăr o reprezintă fondurile guvernamentale: 16,9 milioane de lei (64,3%). Proiectele finanțate din fonduri europene nu depășesc cu mult valoarea lucrărilor făcute din bugetul local. În total, valoarea proiectelor cu finanțare europeană este de 5,1 milioane de lei (19,4%), iar proiectele realizate din fonduri proprii ajung la aproximativ 4,3 milioane de lei (16,3%).

În totalul investițiilor realizate și programate, cea mai mare pondere o au lucrărilor de modernizare a drumurilor și trotuarelor: 43%, urmate de investiția în rețeaua de canalizare: 37,6% și de educație: 14,8%.

Proiecte finanțate din bugetul local

1. Modernizarea tramei stradale prin execuția de trotuare pe strada Morii, sat Zagăr (2022), valoare: 265.000 de lei; finanțare: din bugetul local; executant: SC RUCAS CONSTRUCT SRL; stare: finalizat.

2. Reparații trotuare comuna Zagăr (2022), valoare: 277.000 de lei; finanțare: din bugetul local; executant: SC RUCAS CONSTRUCT SRL; stare: finalizat.

3. Asfaltare strada Morii în localitatea Zagăr (2022), valoare: 535.000 de lei; finanțare: din bugetul local; executant: SC VOX MARIS SRL; stare: finalizat.

4. Asfaltare străzi în localitatea Zagăr (2023), valoare: 1.071.000 de lei; finanțare: din bugetul local; executant: SC VOX MARIS SRL; stare: finalizat.

Proiecte finanțate din fonduri guvernamentale

1. Înființare rețea de canalizare Zagăr (2018), valoare: 9,89 milioane de lei; finanațare: MDRAP (Ministerul Dezvoltării); executant: nemenționat; stare: „în curs de realizare”. 

2. Modernizare drum comunal DC63, valoare: 9.172.000 de lei, din care 7 milioane prin Programul „Anghel Saligny” și peste 2 milioane de lei din bugetul local; stare: „contract de finanțare semnat”.

Proiecte finanțate din fonduri europene

1. Reabilitare, modernizare și extindere cămin cultural în localitatea Zagăr (2018), valoare: 1,2 milioane de lei, finanțat prin AFIR; executant: SC MGC INSTAL CONSTRUCT SRL; stare: „în curs”.

2. Reabilitare extindere infrastructură educațională pentru învățământ general obligatoriu , Școala Gimnaziala Zagăr, clădire destinată învățământului primar (2023), valoare: 3.175.000 de lei; finanțare: Programul Operațional Regional ((POR); executant: Asocierea BAU DOM INVEST, POWER SUPPLY INSTAL, SC MOBCOMAND SRL; stare: „în curs”.

3. Dotarea cu echipamente IT, mobilier și materiale didactice a Școlii Gimnaziale (2023), valoare 728.000 de lei; finanțare: PNRR; stare: „contract de finanțare semnat”.

Imagine din comuna Zagăr, sursă foto: primariazagar.ro

Vezi și:

Harta investițiilor din județul Mureș. Comuna Voivodeni, după 2012, peste 70% din fonduri europene

Harta investițiilor din județul Mureș. Comuna Zau de Câmpie, 35 de milioane de lei, în perioada 2012-2023, proiect nou în valoare de 41 de milioane de lei

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Recomandari


Citeste Zi de Zi Online


 

 

 




 

 

 

Print


 

Transilvania Business

ARHIVE