Doi useriști, în finala care va decide candidatul la Primăria Târgu-Mureș
12 decembrie 2019Adunarea Generală a USR Târgu-Mureș de miercuri, 11 decembrie, în cadrul căreia urma să fie desemnat candidatul USR pentru funcția de primar al municipiului Târgu-Mureș la alegerile locale din 2020 s-a încheiat ”în coadă de pește”, informează Agenda de Mureș.
Potrivit aceleiași surse, în primul tur cei trei candidați la ipostaza de… candidat au înregistrat următorul scor: 33 – Lavinia Cosma, 30 – Adrian Nemeth și 7 – Luca Drăgan. În turul al doilea, ”finaliștii” Lavinia Cosma și Adrian Nemeth și-au împărțit în mod egal voturile, câte 35, astfel încât desemnarea candidatului va fi făcută într-o Adunare Generală care va fi organizată în viitorul apropiat.
Momentan, nici pagina de Facebook a USR Mureș, nici cea a USR Târgu-Mureș nu au făcut vreo comunicare oficială pe această temă.
În cursul zilei de joi, 12 decembrie, Nemeth Gherman Adrian a scris, pe site-ul propriu, un text intitulat ”USR demonstrează cum funcționează DEMOCRAȚIA”, pe care îl redăm, integral, în rândurile de mai jos:
”În seara zilei de ieri am trăit un moment de reală democrație. Un moment care m-a convins încă o dată că am ales înțelept să devin membru al USR.
Așa cum s-au stabilit ieri regulile de urmat, cum s-au prezentat proiecte și s-au dezbătut viziuni și idei, așa cum cu toții am acceptat decizia majorității, tot așa trebuie să funcționeze în întregul ei și societatea românească.
Împreună Putem să facem asta!
Dragi colegi, nu cred că în alte partide există așa ceva.
În următoarea rundă vom alege pe cel ce va participa în competiția pentru câștigarea funcției de primar al municipiului Tg-Mureș. Sunt încrezător în susținerea acordată de colegii ce m-au votat și cred că voi reuși să determin și alți membrii ai partidului nostru să îmi acorde încrederea lor.
Mulțumesc filialei și nu în ultimul rând contracandidaților mei, Lavinia și Luca.
Împreună Putem fi mândrii că suntem USR-iști!”
În cursul zilei de joi, 12 decembrie, deputatul USR Lavinia Cosma a dat publicității un comunicat de presă, pe care îl redăm, integral, în rândurile de mai jos:
Alex TOTH
Lasă un comentariu