Accident provocat de un șofer cu alcoolemie de 1 la mie! Slider
  • redactia
  • 0 comentarii
  • 8541 Vizualizări

Accident provocat de un șofer cu alcoolemie de 1 la mie!

Poliţişti din cadrul Secţiei de Poliţie Rurală nr. 5 Miercurea Nirajului au fost sesizaţi duminică, 22 decembrie, în jurul orei 2.00, despre producerea unui eveniment rutier, la ieşirea din localitatea Acăţari, soldat cu pagube materiale.
”Din primele cercetări efectuate, se pare că un bărbat, de 40 de ani, din Târgu-Mureş, în timp ce conducea un autoturism, pe DN 13 E60, din direcţia Acăţari – Târgu-Mureş, a pierdut controlul asupra direcţiei de deplasare, a părăsit partea carosabilă, intrând în şanţul de pe marginea drumului. Întrucât emana halenă alcoolică, bărbatul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultându-i o valoare de 1,06 mg/l alcool pur în aerul expirat, motiv pentru care acesta a fost condus la unitatea medicală în vederea recoltării de probe biologice pentru stabilirea alcoolemiei. În cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe”, se menționează într-un comunicat remis de Biroul de presă al Inspectoratului de Poliție Județean Mureș.

(Redacția)

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Recomandari


Citeste Zi de Zi Online


 

 

 




 

 

 

Print


 

Transilvania Business

ARHIVE