Mureș: Reguli noi de înregistrare a cererilor de pensii
21 martie 2020Având în vedere prevederile articolelor 49 și 50 din Decretul Președintelui României nr. 195/13 martie 2020 privind instituirea stării de urgență pe teritoriul României, din motive de siguranță medicală legate de prevenirea răspândirii și infectării cu Covid-19, începând cu data de 18 martie 2020, pe toată durata decretării stării de urgență, Casa Județeană de Pensii Mureș a instituit reguli noi pentru înregistrarea cererilor de pensii.
Potrivit conducerii Casei Județene de Pensii Mureș, înregistrarea tuturor cererilor noi de pensie (deschidere a drepturilor de pensie pentru limită de vârstă, invaliditate, anticipată, anticipată parțial, urmaș) se va realiza telefonic la numerele 0723-313.441, 0265-311.021, 0265-262.018, 0265-264.188, 0265-232.961 – la interioarele 220, 218, 101, precum și prin e-mail, la adresele cjpmures@cjpmures.ro sau mures.pi@cnpp.ro .
”Solicitanților li se va comunica numărul de înregistrare, prin aceleași modalități. Ulterior, persoanele vor transmite la sediul Casei Județene de Pensii Mureș documentația în original – exclusiv actele de stare civilă, care vor fi trimise în copie – prin poștă sau la punctul extern de registratură, în plic sigilat”, se precizează într-un comunicat de presă.
Conform aceleiași surse, ”pentru copiii-urmași cu vârsta peste 16 ani care urmează cursuri școlare adeverința doveditoare va fi prezentată în termen de 30 de zile de la data expirării stării de urgență, fără sistarea drepturilor de pensie.”
(Redacția)
Lasă un comentariu