Urs găsit decedat într-o localitate din Mureș Slider
  • redactia
  • 0 comentarii
  • 16525 Vizualizări

Urs găsit decedat într-o localitate din Mureș

Reprezentanții Gărzii de Mediu Mureș au transmis marți, 6 octombrie, prin intermediul unei postări pe pagina de Facebook, faptul că în seara zilei de luni, 5 octombrie, au fost sesizați cu privire la un urs care a intrat în curtea unui localnic din satul Văleni, comuna Acățari, comunicându-se ulterior că animalul a ieșit pe stradă, unde s-a culcat.

,,La fața locului s-a constatat că este vorba despre un exemplar adult, dar foarte slăbit. S-a decis că se va tranchiliza și se va aduce la Târgu Mureș pentru a fi consultat. La aproximativ 2 ore de la primul apel ursul a fost tranchilizat de angajații Zoo Târgu Mureș. După șocul înțepăturii ursul s-a ridicat, și a intrat în desișul de pe malul pârâului, unde a murit”, se menționează în cadrul postării.

De asemenea, la fața locului s-a constatat faptul că animalul avea răni vechi, infectate, până la acest moment necunoscându-se cauza decesului, urmând ca aceasta să fie stabilită în urma necropsiei efectuate de Direcția Sanitar Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Mureș.

Andreea ȚIȚIU

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Recomandari


Citeste Zi de Zi Online


 

 

 




 

 

 

Print


 

Transilvania Business

ARHIVE