Modificări temporare în zona Cocoșul de Aur!
7 octombrie 2021Reconfigurarea zonei Cocoșul de Aur din municipiul Târgu Mureș a demarat, au anunțat joi, 7 octombrie, reprezentanții Primăriei municipiului Târgu Mureș, pe pagina de Facebook a instituției.
”Pentru un disconfort cât mai mic în trafic, lucrările vor avea loc preponderent noaptea, în funcție de starea vremii. Prognozăm că acestea vor fi finalizate până luni. Am preluat sugestia venită de la cetățeni, privind intrarea pe două benzi în sensul giratoriu spre strada Călărașilor. La solicitarea Poliției Rutiere se va elimina trecerea de pietoni din fața societății SC Electrica Transilvania Sud SA, respectiv pe strada Călărașilor se vor desființa locurile de parcare de pe partea dreaptă în sensul de mers spre centru pâna la Hotel Continental”, se arată în comunicat.
(Redacția)
Lasă un comentariu