Granturi de studii aprobate la UMFST și UAT
3 decembrie 2021Monitorul Oficial al României Nr. 1147 din 2 decembrie 2021 a publicat Ordinul Ministerului Educației privind corelarea prin transfer a numărului de locuri între cicluri de studii universitare și numărul de locuri – granturi de studii (anul I) finanțate de la bugetul de stat pentru instituțiile de învățământ superior de stat, pentru anul universitar 2021-2022. Potrivit sursei citate, pe lista respectivă se află și două universități mureșene, Universitatea de Medicină, Farmacie, Științe și Tehnologie (UMFST) ”George Emil Palade” Târgu Mureș și Universitatea de Arte (UAT) Târgu Mureș.
Pentru studii de licență
În cazul UMFST ”George Emil Palade” Târgu Mureș, pentru tineri cu cetățenia română, UE și SEE se vor acorda 1.085 de granturi de studii, din care 153 pentru domenii prioritare, 5 pentru absolvenți de licee din mediul rural și 8 pentru romi. Totodată, se vor acorda și 58 de granturi de studii pentru tineri de origine română din Republica Moldova, țării învecinate și diaspora și cetățeni străini, conform documentelor unilaterale și cooperare bilaterală.
În ceea ce privește UAT Târgu Mureș, pentru tineri cu cetățenia română, UE și SEE se vor acorda 72 de granturi de studii, din care 0 pentru domenii prioritare, 0 pentru absolvenți de licee din mediul rural și 1 pentru romi.
Pentru studii de masterat
Același act normativ reglementează și numărul de locuri – granturi de studii (anul I) finanțate de la bugetul de stat pentru studii universitare de master, la forma de învățământ cu frecvență, din instituțiile de învățământ superior de stat, pentru anul universitar 2021-2022.
Astfel, UMFST ”George Emil Palade” Târgu Mureș va acorda 330 de granturi de studii pentru tineri cu cetățenie română, UE și SEE (din care 66 pentru domenii prioritare și 1 pentru romi) și 9 granturi de studii pentru tineri de origine română din Republica Moldova, țări învecinate și diaspora și cetățeni străini, conform documentelor unilaterale și cooperare bilaterală, iar UAT Târgu Mureș va acorda 65 de granturi de studii pentru tineri cu cetățenie română, UE și SEE.
Pentru studii doctorale
În privința numărului de locuri – granturi de studii (anul I) finanțate de la bugetul de stat pentru studii universitare de doctorat, cu bursă pentru forma de învățământ cu frecvență și cu frecvență redusă, pentru anul universitar 2021-2022 situația este următoarea: UMFST ”George Emil Palade” Târgu Mureș – 42 de granturi de studii pentru tineri cu cetățenie română, UE și SEE (din care 7 pentru domenii prioritare, 0 pentru romi, 21 pentru IF, cu bursă și 21 pentru IF/FR, fără bursă) și 1 grant de studii pentru pentru tineri de origine română din Republica Moldova, țări învecinate și diaspora și cetățeni străini, conform documentelor unilaterale și cooperare bilaterală și UAT Târgu Mureș – 4 granturi de studii pentru tineri cu cetățenie română, UE și SEE (din care 0 pentru domenii prioritare, 0 pentru romi, 2 pentru IF, cu bursă și 2 pentru IF/FR, fără bursă).
(Redacția)
Lasă un comentariu