Târgu Mureș: Servicii sociale pentru victimele violenței domestice Slider
  • redactia
  • 0 comentarii
  • 309 Vizualizări

Târgu Mureș: Servicii sociale pentru victimele violenței domestice

Direcția de Asistență Socială (DAS) Târgu Mureș a contractat atât în anul 2021, cât și în anul 2022, prin Institutul European de Sănătate a Reproducerii, servicii sociale destinate pentru victimele violenței domestice.

Potrivit directorului DAS Târgu Mureș, Andreia Moraru, au fost contractate servicii de adăpost pentru victime ale violenței domestice de care au beneficiat 35 de persoane, din care 14 femei și 21 de copii (anul 2021), precum și 25 de persoane, din care 11 femei și 14 copii (anul 2022, până în prezent), respectiv, servicii de informare, consiliere psihologică, juridică, asistență socială etc. prin centrul de prevenire și combatere a violenței domestice de care au beneficiat 50 de femei și un bărbat (anul 2021) și 35 de femei (anul 2022, până în prezent).

”Cred că suntem singura instituție publică din țară care contractăm astfel de servicii, și printre puținele autorități locale care finanțăm acest tip de servicii sociale. Totodată, prin serviciul social „Adăpost de Noapte” care funcționează în cadrul Direcției, acordăm găzduire acelor agresori care trebuie să părăsească domiciliul și nu au unde să locuiască. De asemenea, avem în analiză posibilitatea de a înființa în aceeași locație, în parteneriat cu Institutul European pentru Sănătatea Reproducerii, un centru pentru agresori, unul din serviciile lipsă în Municipiul Târgu Mureș”, a informat Andreia Moraru.

(Redacția)

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Recomandari

Recent
Popular
Etichete

Citeste Zi de Zi Online


 

 

 




 

 

 

Print


 

Transilvania Business

ARHIVE