130.000 de lei pentru sinistrații de la Apold
24 august 2015O echipă mixtă formată din reprezentanţi ai Instituţiei Prefectului – Judeţul Mureş şi ai Agenţiei Judeţene pentru Plăţi şi Inspecţie Socială Mureș, coordonată de prefectul Lucian Goga, a fost prezentă joi, 20 august, la Apold, pentru a discuta strategia de ajutorare a persoanelor ale căror case au fost afectate de alunecările de teren produse la sfârşitul lunii iunie în localitate. Potrivit unui comunicat de presă remis de Prefectura județului Mureș, în urma discuţiilor cu Ioan Toth, primarul din Apold, s-a stabilit că administraţia locală asigură teren pentru construcţia de noi locuinţe, precum şi lemn pentru elemente de construcţie.
Conducerea AJPIS Mureş a înaintat luni, 24 august, Ministerului Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vârstnice o propunere, semnată şi de prefect, ce vizează ajutoare de urgenţă în valoare totală de 130.000 de lei, pentru două familii ale căror case s-au prăbuşit, precum şi pentru alte trei care locuiesc în case cu risc de prăbuşire, conform anchetelor sociale.
Lasă un comentariu