Home / Administratie / Comunicat de presă Dorin Florea: “Mă cuprinde un sentiment de uimire şi de revoltă…”

Comunicat de presă Dorin Florea: “Mă cuprinde un sentiment de uimire şi de revoltă…”

Distribuie

Primarul municipiului Târgu-Mureş, dr. Dorin Florea, a făcut public joi, 31 august, pe site-ul instituţiei, www.tirgumures.ro, un mesaj către târgumureşeni intitulat “Adevăratele teme de dezbatere.”

Redăm, în rândurile de mai jos, conţinutul integral al documentului:

“Mă cuprinde un sentiment de uimire şi de revoltă faţă de tot ce se întâmplă acum în România, când văd direcţia spre care se îndreaptă societatea românească.

De nenumărate ori am spus în spaţiul public adevăratele subiecte ce ar fi trebuit să devină teme de dezbatere serioase, în primul rând pentru cetăţeni, apoi pentru politicieni, pentru instituţii publice şi private, astfel încât municipiul Tîrgu Mureş să iasă în evidenţă, să crească în ceea ce înseamnă calitatea vieţii. Dar aceste subiecte nu interesează. Nu fac audienţă, nu sunt senzaţionale. În schimb eu nu pot să mă blazez şi să stau pasiv la această mascaradă deşănţată, acest răsfăţ al mediocrităţii. Se doreşte resemnarea întregilor valori care ar trebui să constituie o ofensivă la tot ce se petrece în jurul nostru.

M-am gândit să vă înşir câteva mari probleme pe care le-am ridicat de-a lungul timpului, dar care nu au interesat.

Nu a interesat şi nimeni nu a reacţionat atunci când sediul central Romgaz şi Transgaz au fost mutate peste noapte la Mediaş. S-a creat o gaură bugetară uriaşă judeţului Mureş şi municipiului Tîrgu Mureş. Atunci nu s-a ieşit în stradă.

Am susţinut să nu se piardă Spitalul Teritorial fiind piatra de temelie pentru o dezvoltare viitoare a oraşului prin creşterea învăţământului universitar, de cercetare cât şi a actului medical în sine, nemaivorbind de statutul nostru la nivel naţional.

Într-un moment de criză a apei se arată o pasivitate fără margini, când noi avem la îndemână proiectul de aducţiune a apei de la Răstoliţa.

Se discută de atâta timp de planuri de mobilitate urbană, dar suntem pasivi şi nu creionăm mari proiecte de infrastructură, drumuri ocolitoare cu 4 benzi, linii expres care să facă legătura rapid între mai multe oraşe sau linii de căi ferate rapide.

Lupta dusă pentru realizarea celui mai mare centru de cercetare din România a fost ignorat, batjocorit chiar de politicieni aleşi de tîrgumureşeni.

Se vorbeşte despre Tîrgu Mureş ca fiind un oraş multicultural, dar nu vedem altceva decât politicieni care dezbină românii de maghiari prin organizarea de manifestări adresate exclusiv unei singure etnii. De ce oare nu putem profita cu adevărat de ceea ce înseamnă această mare oportunitate a oraşului? De ce nu se doreşte ca românii şi maghiarii să sărbătorească împreună, fără ranchiună şi fără falsă mânie, manipulaţi de mediocritatea politică?

Nu realizează nimeni că aceste acţiuni de separare aduc grave şi iremediabile prejudicii oraşului, pe termen mediu şi lung?”

 

 

 


Citește și despre proiectul „Cu ochii larg deschişi”:

 

Cinci docufiction despre căderea și ridicare din abuzul de droguri

 

Sticker/Cine sunt eu? – o parabolă a pierderii identității din cauza drogurilor

 

”Dealerul morții”, evadare din ”infernul drogurilor”

 

Clean-up. Curajul Mădălinei

 

Povestea lui Mircea

 

Povestea Melaniei, nevoia de iubire şi atenţie satisfăcută cu droguri

   

De asemenea, verificati

Școala Gimnazială “Bernády György” din Târgu Mureș, reabilitată aproape integral

Distribuie Școala gimnazială “Bernády György” din Municipiul Târgu Mureș se află în faza finală a …

2 comentarii

  1. Da , dar cand nu ati fost in stare s aduceți nokia sau simens la targu mures nu ati fost ,surprinși sau revoltați ?
    Ca suntem poate singurul oras fara centura ocolitoare , nimic ?
    Ca apropo de multiculturalism la festivalul forgatag nu a avut loc pe scena orasului , a trebuit sa vina cu scena proprie , iarăși nici o mustrare?
    Vorbind de mari proiecte de spitale regionale și mari centre universitare , nu te mustra constiinta sau nu esti revoltat ca in anul in care vorbesti , sunt străzi in oras fara apa curenta si canalizare (cazul str.insulei pe care il stii foarte bine , care se afla la 1 km de centru , platind impozit zona 1 central si nu are apa sau canalizare nici macar asfalt ) nu rezolvi ca un doctor ce te dai revoltat , prima data preventiv ,problema si poate nu mai ai nevoie de spital , noi ca mureșeni cum sa ne arătăm , ca oamenii aia se spală la lighean , la 2 km de spitalul tau
    Ai fost o ,alternativa pentru udmr si ati devenit cu toata ,sleahta, creata in jurul tau o molimă pentru oras
    ipocritism revoltator

  2. Sentimental așa brusc ….mmmmmm , revoltat da .. o stare natură la matale. Poate era mai bine să răsfoiești puțin promisiunile ( gogonelele) de la fiecare candidatură , sigur te apuca groaza. Unul dintre opozanții construirii Spitalului Regional era și este primar acum la Tg Mureș. Cât despre cei care nu pot sărbătorii împreună ..poate e bine să-i amintim pe cei care sărbătoresc că adevărați locuitori ai orașului.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Regulile de preluare a articolelor

Acest articol este proprietatea Cotidianului Zi de Zi și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 120 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.