Share

Home / Administratie / Cum râde statul de noi, iar noi stăm ca proștii. Revoluția fiscală din ianuarie 2018

Cum râde statul de noi, iar noi stăm ca proștii. Revoluția fiscală din ianuarie 2018

1 ianuarie 2018 a venit cu o serie de modificări de ordin fiscal, care sunt aplicabile din prima zi a noului an, deși normele de aplicare, în buna tradiție românească, nu sunt încă publicate. De altfel, Legea Nr. 255/2017 din 19 decembrie 2017 privind aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 42/2017 pentru modificarea și completarea Legii nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală a fost adoptată în 19 decembrie de Parlamentul României și publicată în 20 decembrie în Monitorul Oficial, adică într-o zi de miercuri :), ca să aibă ce citi contabilii, administratorii de firme și contribuabilii de sărbători, dacă nu s-au grăbit din iunie încoace.

Bine, într-o altă bună tradiție, de când a fost publicată OUG 42, au mai intervenit modificări, semn că statul nu e în stare să conceapă un cont unic unde se varsă toate impozitele și contribuțiile (- o altă măsură interesantă când vorbim de România, pentru că Dumnezeu cu mila va fi în ceea ce privește vreun control extern, de la cetățean spre exemplu, asupra fiecărei sume colectate pentru sănătate, șomaj, pensii, impozit pe venit etc. -) într-un an, în schimb noi, contribuabilii trebuie să ne adaptăm în ritm de alergător viteză :).

Dar să vedem ce ne-a pregătit statul ca să intrăm cu mai mult haos în 2018, dacă nu am avut destul în 28 de ani de când tot felul de guverne și-au lăsat amprenta pe viața noastră de zi cu zi, de am ajuns niște isterici într-o democrație originală.

 

TVA split sau, oficial, plata defalcată a TVA

 

Prima mare invenție e TVA split. Legea nr. 275/2017 pentru aprobarea Ordonanței Guvernului nr. 23/2017 privind plata defalcată a TVA a fost publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 1.036 din 28 decembrie 2017 și a intrat în vigoare pe 31 decembrie 2017. După o nebunie din vară, în care din toamnă octombrie, toate firmele trebuiau să treacă la split TVA, indiferent că erau bune sau rău-platnice. Avântul s-a mai domolit, astfel că doar unei părți a contribuabililor persoane juridice li se aplică măsura.

Concret, potrivit avocatnet.ro, noua lege stabilește că sistemul split TVA va fi aplicat obligatoriu doar de firmele publice și private aflate în insolvență sau care au datorii la plata TVA, celelalte companii urmând să aibă libertatea de a-l pune în practică doar dacă vor. Concret, obligația va interveni pentru firmele care: la finele anului 2017 au datorii la plata TVA mai mari de 15.000 de lei (firme mari), 10.000 de lei (firme medii), 5.000 de lei (firme mici și persoane fizice), dacă acestea nu sunt achitate în ianuarie 2018; începând de la 1 ianuarie 2018 au datorii la plata TVA mai vechi de 60 de zile de la scadență mai mari de 15.000, 10.000, respectiv 5.000 de lei; se află sub incidența legislației insolvenței.

Dacă nu sunteți înregistrat ca plătitor de TVA, nu aveți treabă cu acest act normativ. Sunteți cei mai fericiți.

Și mai e o categorie fericită de contribuabili, cei care se vor înregistra benevol pentru plata defalcată a TVA de la 1 ianuarie 2018 sau s-au înregistrat până la sfârșitul anului 2017 vor beneficia de o reducere cu 5 % a impozitului pe profit/pe veniturile microîntreprinderilor pentru întreaga perioadă în care vor aplica sistemul.

Aici, deși nu am prea multe de comentat pentru că poate o fi o măsură bună împotriva datornicilor, sunt aproape sigură că marii datornici sunt tot firmele de stat și firmele cu protecție înaltă, așa cum se întâmplă și la marii datornici la bugetul asigurărilor sociale de sănătate și nu numai.

 

Contribuțiile de asigurări sociale pe umerii angajaților

 

O a doua mare invenție din revoluția fiscală a actualului Guvern este plata de către angajator a contribuțiilor de asigurări sociale dar din banii salariatului. Ca să fie mai amenințătoarea măsura, de la 1 ianuarie, dacă sunteți angajatori și nu le plătiți contribuțiile angajaților riscați închisoarea de la 1 la 6 ani.
Dar ce a însemnat acest pseudo-transfer? În primul rând, o negociere de o lună cu milioane de angajați, negociere finalizată teoretic în 20 decembrie și încheierea de acte adiționale dacă s-au operat și majorări ale salariilor brute care trebuiau introduse în REVISAL – registrul de evidență a salariaților. Trebuiau și nu mai trebuie chiar imediat, pentru că, între timp, același neobosit guvern și-a dat seama că își bate joc de angajatori obligându-i să muncească dacă se poate și de Crăciun și de Anul Nou pentru a introduce toate modificările operate în contractele individuale de muncă în REVISAL. Așa că e bine dacă această operațiune se încheie la 31 martie. În paranteză, hotărârea privind REVISAL-ul a fost modificată din a doua jumătate a lunii decembrie, prin HG Nr. 905/2017 din 14 decembrie 2017, publicată în 19 decembrie în Monitorul Oficial.
În cazul în care nu s-au majorat salariile brute, angajații vor câștiga mai puțin din această lună, pentru că vor trebui să suporte CAS de 37,25 %, iar după aplicarea deducerii (dacă au sub 3600 de lei brut) și un impozit pe venit redus de la 16 % la 10 %.
Angajatorii au rămas cu 2,25 % pe fondul de salarii, care nu reprezintă nicio mare brânză dacă au majorat fondul de salarii brute pentru că vor plăti cam tot ca înainte statului. Dacă nu merg pe aceleași salarii brute, nemajorate, vor plăti mai puțin, dar vor avea niște angajați mai nemulțumiți care trebuie să suporte din salarii mai mici toată bunăstarea care a venit după majorarea salariilor bugetarilor – accize majorate, prețuri de consum mai ridicate, tarife mai mari la energie -, deci per total o putere de cumpărare mai mică. Și sper să nu aibă credite… Nici în lei, din cauza majorării ROBOR, și nici în euro din cauza devalorizării leului în raport cu euro.
Impozitul pe venit datorat de toți cei care realizează venituri a scăzut de la 16 la 10 % pentru că altfel cu tot cu brutul majorat, un salariat lua mai puțini bani de la 1 ianuarie.
Singurele venituri pentru care se datorează impozit de doar 5 %, deși au vrut să îl crească la 10 %, este cel pe dividende. Bine, dar i-au încălțat pe asociați/acționari cu contribuția de asigurări sociale de sănătate, cum vă arăt mai jos.
Aici aș vrea să mai fac o precizare, legată de salarii. Minimul brut pe țară a crescut la 1900 de lei (vai, de unii patroni care vor da faliment cu acest salt care se va reflecta în costurile de producție), iar în mână, angajatul va lua cam cu 150-160 de lei mai mult și chiar cu peste 200 de lei mai mult, în funcție de deduceri. Tare curioasă aș fi să văd dacă plusul acesta înseamnă la sfârșitul lunii un plus sau dacă, dimpotrivă, mureșeanul/românul trăiește mai prost. Bine și la deducerea personală e umilitor să crezi că încă o persoană se întreține cu 15 lei pe lună cam cât înseamnă marea deducere.
În al doilea rând am remarcat că, dacă ai 3600 de lei salariul minim brut, ceea ce înseamnă un net de undeva la 2000 de lei, adică aproape nimica, nu te mai califici să mai primești deducerea personală, doar la banii ăștia ești capitalist sadea deja.

 

CASS și pe dividende și pe dobânzi etc. 

 

Ca să îi fericească pe cei care sunt angajați și mai au și o firmă, Guvernul s-a gândit, doar trebuie să suporte de undeva majorările salariale din sănătate, să mai plătească toate persoanele care deja și-au plătit contribuțiile de asigurări sociale ca și salariați, CAS la sănătate (CASS) de 10 % și din dividende. Și nu doar din dividende. Ca să ajungi la vorba că mai bine îți ții banii la saltea pentru că altfel ajungi să vii cu bani de acasă ca să susții toate invențiile prostești ale statutului care nu mai știe cum să înfunde privatul ca să se îngrașe el.
Dar să fiu mai explicită, CASS va fi datorată de persoanele care realizează venituri din dividende, din dobânzi, din alte surse, din activităţi independente etc., care va fi calculată raportat la salariul minim brut pe ţară valabil în luna în care se achită dividendele.

La microîntreprinderi au majorat plafonul până la care datorează impozit pe cifra de afaceri, și anume 1 milion de euro, calculat în lei la cursul BNR din ultima zi a anului anterior, în cazul nostru, 29 decembrie. Dacă aveți angajați, datorați scumpului stat 1 % pe cifra de afaceri, dacă nu – 3 %, deși povesteau la un moment dat de 1 %.
Aici aș mai vrea să menționez că tot Guvernul, iar apoi Parlamentul prin votul său, s-au gândit cum să omoare ONG-urile care nu mai pot beneficia de acei 20 % din impozitul pe cifra de afaceri/impozitul pe profit ale multor microîntreprinderi și IMM-uri pentru că merge tot la stat. Abia aștept să văd cum se va ocupa statul de tot felul de categorii sociale defavorizate de care se ocupau ONG-urile, pentru că, nu-i așa, statul era incapabil și este în continuare, doar nu i-a preluat pe toți aceia cu probleme în ultimul an, nu?

Dragi mame, nu puteți să spuneți că dragii guvernanți nu s-au gândit la voi. Din ianuarie veți beneficia de 17 lei în plus lunar ca indemnizație minimă. Cât să vă acopere diferența de preț la un cofraj cu vreo 35 de ouă.

Ce mă enervează la maxim e că față de toate aceste măsuri împotriva mediului privat, al dracu’, nu protestează nimeni. Nimeni în stradă, greva fiscală poți să declanșezi mai greu spre deloc, pentru că așa cum arătam mai sus, dacă nu îți plătești contribuțiile, riști închisoarea. În momentul de față, fiscal vorbind, nu am niciun argument valid pentru care i-aș recomanda unui român să rămână în țară. Bine, nici asta nu e simplu, pentru că, dacă plecați mai mult de șase luni din țară și nu anunțați dragul de fisc în prealabil, riscați să fiți amendați. Necompletarea chestionarului vă costă 100 de lei, mai ieftin oricum decât să vă bateți capul cu acel chestionar de rezidență fiscală, care doar deștept nu e :).

Încheind, îmi amintesc că în 2016, când am fost în Australia, profesorul român pe care l-am cunoscut acolo ne-a spus colegului meu Alin și mie că statul australian te prezumă cinstit și nevinovat până la proba contrarie, în timp ce al nostru ne prezumă hoți, evazioniști și vinovați :). Să mai spun că Australia e una dintre cele mai bogate țări din lume, cu tot cu marele deșert care se întinde pe mai bine de jumătate de suprafață, iar noi cu toate calitățile și bogățiile pe care le mai avem, una dintre cele mai sărace din Europa, dar nici în lume nu strălucim?

Voi reveni. Marea revoluție fiscală a lui Ionuț Mișa nu se oprește aici :).

Ligia VORO

Share

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Regurile de preluare a articolelor

Acest articol este proprietatea Cotidianului Zi de Zi și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.

De asemenea, verificati

Distincţie internaţională pentru Municipiul Sighişoara

Primarul municipiului Sighişoara, Ovidiu Mălăncrăvean, a anunţat, în urmă cu câteva zile, că Municipiul Sighişoara …

Share
Share