Bani pentru piste pentru biciclişti, din martie Politic
  • admin
  • 0 comentarii
  • 58 Vizualizări

Bani pentru piste pentru biciclişti, din martie

13-2_14.jpg
Ministerul Mediului şi Pădurilor din România va lansa, începând din luna martie 2011, un program de construire a pistelor pentru biciclişti atât în mediul urban, cât şi în cel rural, a anunţat, ieri, Borbely Laszlo, ministrul de resort. ”Deocamdată vor fi o sută de milioane de lei, dar vom putea suplimenta acest fond. Piste pentru biciclişti nu înseamnă că tragi o linie pe trotuar şi o denumeşti pistă pentru biciclişti. Unde e posibil trebuie să faci trotuarul mai mare, unde e posibil trebuie să faci drumul mai mare sau atunci când concepi construcţia unui drum atunci prevezi piste pentru biciclişti şi o parte dinte cheltuieli vor fi suportate de la Fondul de Mediu. Vom anunţa o sesiune în martie şi va fi o lună şi jumătate termen pentru depunerea proiectului”, a declarat Borbely Laszlo.
Potrivit ministrului Mediului, 90% din valoarea lucrărilor vor fi suportate din Fondul de Mediu, iar restul de zece procente de autorităţile locale. “Autorităţile locale suportă 10% (din costuri -n.r.), pentru că la Fondul de Mediu pentru autorităţile locale este de 90 sau 100% subvenţie de la stat”, a adăugat Borbely Laszlo, care a prezentat o bicicletă ecologică, realizată aproape în întregime din lemn.

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Citește și:

Recomandari


Citeste Zi de Zi Online


 

 

 




 

 

 

Print


 

Transilvania Business

ARHIVE