Conservatorii cred că ACD va scoate PDL de la guvernare Politic
  • admin
  • 0 comentarii
  • 40 Vizualizări

Conservatorii cred că ACD va scoate PDL de la guvernare

7_2_13.jpg
Prim-vicepreşedintele organizaţiei Mureş a Partidului Conservator, Dinu Socotar, s-a arătat convins, ieri, într-o conferinţă de presă, că până în luna martie Partidul Social Democrat se va alătura Alianţei de Centru – Dreapta (ACD). „Sunt convins că PSD se va alătura acestei alianţe până în luna martie”, a spus Socotar. În opinia sa, protocolul de înfiinţare a ACD va fi viabil, în beneficiul ambelor partide şi va fi menit să „înlăture puterea portocalie, care s-a dovedit toxică pentru ţară”.
Formaţiunile ar putea merge pe liste separate la alegerile locale din 2012, dar potrivit protocolului există şi posibilitatea unor liste comune. „Local, protocolul prevede liste separate, însă acolo unde partidele decid, pot fi liste de candidaţi comune. Noi am lansat iniţiativa unor candidaturi comune PNL – PC – PSD. Vom lansa din nou această propunere. Protocolul nu impune nimic organizaţiilor judeţene. (…) Va fi candidat cel care este plasat mai bine”, a susţinut Dinu Socotar. El este de părere că noua conducere a UDMR, care va fi aleasă în luna februarie, va avea în faţă o provocare extraordinară şi că, în cazul în care va decide alăturarea de ACD, va exista suport parlamentar pentru înlăturarea Guvernului PDL. Dinu Socotar a susţinut că Alianţa de Centru – Dreapta PNL-PC va accede la putere cel mai târziu la alegerile din 2012. Cât priveşte protocolul pe care conservatorii l-au avut cu social-democraţii, Socotar a precizat că liderii PC nu au întrerupt colaborarea cu PSD, în contextul în care cooperarea în plan parlamentar va continua. Prezent în conferinţa de presă, preşedintele Departamentului de sănătate din PC, dr. Silviu Morariu, a arătat că o listă de candidaţi unică PNL – PC – PSD pe plan local şi judeţean va fi un câştig şi va însemna înlăturarea PDL de la conducerea Primăriei Târgu-Mureş.

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Citește și:

Recomandari


Citeste Zi de Zi Online


 

 

 




 

 

 

Print


 

Transilvania Business

ARHIVE