FOTO: Creşă nouă pentru îngeraşii din Sângeorgiu de Mureş
27 octombrie 2015Familiile cu copii mici din Sângeorgiu de Mureş au la dispoziţie o creşă nouă şi modernă, sugestiv botezată „Îngeraşul”, construită din fonduri europene de autorităţile locale şi inaugurată oficial marţi, 27 octombrie, în prezenţa părinţilor, colaboratorilor şi reprezentanţilor instituţiilor partenere.
Vis transformat în realitate
Vizibil emoţionată, Szakacs Mihes Julia, directoarea creşei „Îngeraşul”, a mulţumit întregului colectiv al Primăriei din Sângeorgiu de Mureş pentru sprijin şi a subliniat că investiţia a fost realizată pentru a fi un real sprijin pentru familiile cu copii mici. „Capacitatea creşei este de 60 de copii, dar momentan avem 27 de copii înscrişi”, a menţionat Szakacs Mihes Julia.
Primarul comunei Sângeorgiu de Mureş, ing. Sofalvi Szabolcs, s-a declarat încântat de „realizarea unui mare vis”, început în anul 2009 atunci când autorităţile locale au câştigat un proiect integrat din fonduri europene. „Trebuia să avem trei componente obligatorii, una în care am asfaltat 13 străzi, una princ are am dotat Căminul Cultural cu sistem de sonorizare cu instrumente muzicale şi costume populare româneşti, maghiare şi rromanes. A treia componentă trebuia să fie una socială. Puteam alege între a construi o grădiniţă, o şcoală sau o creşă. Dar pentru că în Sângeorgiu de Mureş avem o şcoală, una dintre cele mai moderne şi dotate din judeţ, avem grădiniţă cu program prelungit şi una cu program scurt, modern dotate, şi atunci am luat decizia să construim o creşă”, a punctat ing. Sofalvi Szabolcs, care a subliniat că decizia a fost luată după o consultare prealabilă cu populaţia. „Suntem practic prima comună din judeţul Mureş în care s-a construit o creşă”, a completat primarul comunei Sângeorgiu de Mureş.
Preoţii comunei, prezenţi la inaugurare
Investiţia se cifrează la suma de 1.150.000 lei şi a fost finalizată printr-o bună colaborare cu mai multe societăţi, instituţii şi persoane: SC Pegas Sisteme de Management – firma de consultanţă care a ajutat la implementarea proiectului, Birtalan Istvan – viceprimar, Molnar Szilard – manager de proiect din partea Primăriei comunei Sângeorgiu de Mureş, SC Arhigraf SRL – proiectantul clădirii, SC Aquatech Invest SRL – executantul lucrării, Administraţia Creşelor din Târgu-Mureş şi mulţi alţii.
De remarcat că înainte de tăiarea panglicii inaugurale a avut loc un scurt moment religios asigurat de preoţii locali, reprezentanţii tuturor cultelor din comună, care au binecuvântat noua creşă care va bucura atât îngeraşii din Sângeorgiu de Mureş, cât mai ales pe părinţii acestora.
[zizigallery id=1813]
Lasă un comentariu