Primăria Târnăveni caută partener pentru construirea centralei fotovoltaice Politic
  • admin
  • 0 comentarii
  • 68 Vizualizări

Primăria Târnăveni caută partener pentru construirea centralei fotovoltaice

13_26.jpg
Consilierii locali ai municipiului Târnăveni s-au întrunit, în cursul zilei de joi, în şedinţă ordinară, având nu mai puţin de 13 puncte de supus discuţiilor. Printre cele mai importante proiecte de hotărâre ce au făcut obiectul şedinţei se numără cele privind aprobarea Acordului de Parteneriat din cadrul Programului partenerial „Siguranţa Cetăţeanului” 2010-2011, prelungirea contractului de asociere cu Asociaţia „Amiciţia” pe o perioadă de patru ani, aprobarea tarifelor pentru închirierea terenului de sport „Ronchin”, aprobarea indicatorilor tehnico-economici pentru reabilitarea şi modernizarea unor străzi din municipiu, precum şi un proiect de hotărâre privind aprobarea studiului de prefezabilitate privind obiectivul de investiţii „Centrala electrică fotovoltaică în municipiul Târnăveni”, proiect ce urmează a fi realizat în parteneriat public-privat.

Mai multă benzină pentru Poliţia Târnăveni

Primul proiect de hotărâre de pe ordinea de zi a vizat aprobarea acordului de parteneriat dintre Inspectoratul Judeţean de Poliţie Mureş şi primăria municipiului Târnăveni, având ca obiect implementarea Programului „Siguranţa Cetăţeanului”. Potrivit anexei proiectului de hotărâre, Primăria Târnăveni se obligă să asigure lunar cota de carburant necesară autoturismelor Poliţiei Târnăveni. „Primăria municipiului Târnăveni se obligă să asigure lunar cantitatea de carburant echivalentă sumei de 1.000 de lei (20 bucăţi bonuri valorice în valoare de 50 de lei), pentru suplimentarea cotei de carburant pentru autoturismele din dotarea Poliţiei municipiului Târnăveni”, se arată în acord. “Vă pot informa că am desfăşurat activităţi în baza acordului, am reuşit să ţinem situaţia operativă sub control, am reuşit chiar să reducem infracţionalitatea. Sunt probleme peste tot cu resursele financiare dar vă putem asigura că prin această suplimentare patrulele noastre se vor intesifica”, a spus comandantul Poliţiei Târnăveni, Marcel Grama. În cursul anului trecut, Primăria Târnăveni a acordat o cotă suplimentară de 500 de lei. Toţi consilierii au fost de acord cu această majorare.

Parteneriatul cu Amiciţia naşte discuţii

Consilierii locali din Târnăveni au luat în discuţie şi un proiect de hotărâre privind prelungirea cu patru ani a contractului de asociere încheiat cu Asociaţia „Amiciţia”. Prelungirea contractului este necesară pentru asigurarea continuităţii activităţii Centrului Cultural Francez ce îşi desfăşoară activitatea în cadrul asociaţiei. „Centrul Cultural Francez desfăşoară activităţi care nu se pot susţine fără ajutorul financiar al Consiliului Local. Activitatea în Centru se desfăşoară pe bază de voluntariat, Asociaţia solicitând doar alocarea de fonduri pentru cheltuielile materiale (încălzire, energie electrică, etc)”, se arată în referatul ce însoţeşte proiectul de hotărâre, întocmit de consilierul Carmen Damian. Consilierul local Ioan Suciu, PSD, a considerat termenul de patru ani puţin exagerat. “Sunt nişte acţiuni care nu cred că trebuie să fie suportate din banii contribuabililor. Dacă am face un accord pe doi ani cred că ar fi mai echitabil”, a spus acesta. În replică, consilierul local Radu Gheţiu, PD-L, unul dintre fondatorii asociaţiei a spus că activitatea acesteia trebuie continuată şi că suma solicitată poate fi suportată de municipalitate. “Această organizaţie şi-a adus de multe ori contribuţia la buna dezvoltare a spiritual acestui oraş. Ştiţi foarte bine că multe programe s-au dezvoltat datorită acestui centru. Banii care ne sunt ceruţi este o sumă insignifiantă”, a spus acesta. Consilierii au aprobat prelungirea acordului în forma sa iniţială, adică cu patru ani.

Centrală fotovoltaică pentru reducerea cheltuielilor

Un proiect important de pe ordinea de zi a Consiliului Local Târnăveni a fost cel privitor la aprobarea studiului de prefezabilitate „Centrală electrică fotovoltaică în municipiul Târnăveni”. „Plecând de la faptul că cheltuielile cu energia electrică pentru funcţionarea administraţiei locale, asigurarea utilităţilor şi serviciilor publice consumă importante resurse de la bugetul local, nu poate fi deloc lipsit de interes ca energia electrică necesară să fie asigurată pe alte căi, în cadrul unor acţiuni de parteneriat public-privat”, se arată în referatul ce însoţeşte proiectul de hotărâre. Potrivit studiului, în primă fază se propune realizarea unui modul de 2,5 MW pentru a cărei amplasare sunt necesare 1,8 hectare de teren. „Au fost efectuate analize preliminare a amplasării câmpului fotovoltaic de către firme de specialitate internaţionale, optându-se pentru o locaţie apreciată optimă în zona Alunei, unde Primăria deţine 169 hectare de păşune”, se mai arată în referat. Consilierul PD-L, Ioan Muntean a vorbit despre importanţa acestui proiect pentru reducerea cheltuielilor municipalităţii. “Apreciez documentaţia acre ne-a fost pusă la dispoziţie. Este realizată pe baza unor informaţii puse la dispoziţie, dar a fost îmbunătăţită aşa cum este prevăzut de metodologia de specialitate. Scopul este de a degreva cheltuielile administraţiei publice locale. Noi vom pune la dispoziţie terenul iar partenerul privat va pune la dispoziţie energia electrică necesară administarţiei. Mai sunt întrebări la care va trebui să se răspundă, însă acest studio este primul pas pe care trebuie să-l facem în abordarea unui accord de parteneriat public-privat”, a spus acesta. Ovidiu Chindriş şi-a exprimat îngrijorarea cu privire la găsirea partenerului privat care să vină în parteneriat cu municipalitatea. “Să dea Domnul să găsim partenerul privat care să reuşească să realizeze această lucrare. Sper să avem succes”, a spus consilierul PSD Ovidiu Chindriş. Toţi consilierii locali din Târnăveni au apreciat importanţa proiectului pentru dezvoltarea municipiului “Trebuie să rentabilizăm terenul acesta care este în acest moment o fâneaţă. Dacă vom reuşi montarea acesteia rentabilitatea terenului va creşte de mi de ori”, a spus consilierul Ioan Bercea. “Este un prim pas care trebuie făcut. Vreau să felicit colectivul de elaborare, se vede că dacă se doreşte se poate. S-a făcut cu personalul din primărie şi sunt într-totul de acord cu acest proiect. Probabil va fi şi un potenţial pentru crearea de locuri de muncă”, a spus şi consilierul Maria Şerban. În anul 2010, primăria Târnăveni a cheltuit suma de 688.784 lei pentru energia electrică.

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Citește și:

Recomandari


Citeste Zi de Zi Online


 

 

 




 

 

 

Print


 

Transilvania Business

ARHIVE