Rezultatele proiectului de conştientizare a pericolului HIV Sanatate
  • admin
  • 0 comentarii
  • 64 Vizualizări

Rezultatele proiectului de conştientizare a pericolului HIV

S-a încheiat unul dintre cele mai cuprinzătoare proiecte prin care s-a dorit îmbunătăţirea calităţii vieţii persoanelor afectate şi infectate HIV/SIDA, “Integrarea şcolară şi socială a tinerilor seropozitivi HIV din România”. Complex, prin numărul mare de persoane implicate în activitate, dar şi prin numărul instituţiilor care au dorit să contribuie la reuşită, proiectul a fost finanţat prin UNICEF şi s-a desfăşurat în perioada mai 2004 – februarie 2005. “Şi va continua, chiar dacă finanţarea s-a încheiat”, a precizat Steliana Marjan, directorul Fundaţiei “Alături de Voi” Mureş, organizator al proiectului.

Parteneri importanţi ai fundaţiei au fost Ministerul Educaţiei şi Cercetării, Ministerul Sănătăţii, Inspectoratul Şcolar Judeţean Mureş, dar şi administraţia locală şi, bineînţeles, mass-media. La prezentarea rezultatelor proiectului au fos prezenţi şi profesori care au beneficiat de cursuri şi materiale informative. Aceştia s-au arătat extrem de încântanţi că au putut face parte din această iniţiativă şi au precizat că vor ajuta în continuare Fundaţia Alături de Voi în derularea programelor de conştientizare.

Obiective îndrăzneţe, rezultate pe măsură

Unul dintre obiectivele principale ale proiectului a fost creşterea gradului de implicare a 75 de reprezentanţi ai autorităţilor locale şi 15 reprezentanţui ai mass-media în promovarea şi respectarea drepturilor persoanelor infectate şi afectate HIV/SIDA. Numărul ziariştilor prezenţi la cursul de informare a fost de 13, iar 75 de reprezentanţi ai autorităţilor locale au participat la atelierele organizate în luna septembrie. În acelaşi timp, 40 de tineri seropozitivi au fost instruiţi în cadrul a două cursuri intitulate “Introducere în elemente de peer-education”. În ceea ce priveşte cadrele didactice, 75 dintre ele au participat la cursuri de formare în domeniul HIV/SIDA. Un rezultat notabil al proiectului a fost organizarea Conferinţei Naţionale HIV/SIDA, la care au participat 205 persoane din ţară şi străinătate. Pentru asociaţiile persoanelor afectate şi infectate cu HIV/SIDA au fost organizate întâlniri de lucru, la care au participat 13 asociaţii neguvernamentale. La Iaşi a fost înfiinţat Clubul Tinerilor, în cadrul căruia a fost realizat o peliculă de 9 minute, cu ajutorul TVR. Cât despre talentul copiilor infectaţi, acesta a fost pus în valoare prin organizarea unei expoziţii de icoane, care au fost mai apoi scoase la licitaţie. În acelaşi timp, sub titlul “Colegul meu de bancă are HIV”, au fost realizate 500 de exemplare dintr-un album în care sunt prezentate desenele copiilor infectaţi şi ale colegilor lor.
Corina ALBOTA

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Citește și:

Recomandari





Citeste Zi de Zi Online


 

 

 




 

 

 

Print


 

Transilvania Business

ARHIVE