Victor Socaciu vrea manifestări de Ziua Culturii Naţionale Politic
  • admin
  • 0 comentarii
  • 52 Vizualizări

Victor Socaciu vrea manifestări de Ziua Culturii Naţionale

9_2_07.jpg
Deputatul PSD de Mureş Victor Socaciu, vicepreşedinte al Comisiei de Cultură din Camera Deputaţilor, a lansat, ieri, un apel către autorităţile locale şi instituţiile media pentru a organiza manifestări cu ocazia Zilei Culturii Naţionale, celebrată în data de 15 ianuarie, data naşterii poetului Mihai Eminescu. “La nivelul întregii ţări ar fi trebuit să existe o fierbere privind pregătirea manifestărilor ocazionate de celebrarea acestei zile. Din păcate, faptul că legea nu a putut să fie pusă în integralitatea sa, în direcţiile pe care le impune, nu s-a putut, deocamdată, să fie întocmit un ghid de manifestări care să fie trimis către toate autorităţile locale. În schimb, mă aştept ca Televiziunea publică, radioul public, să ia în mare măsură în serios acest eveniment, să realizeze emisiuni importante şi să reflecte ceea ce se întâmplă în teritoriu şi în Bucureşti în ziua de 15 ianuarie”, a declarat Victor Socaciu, parlamentarul la propunerea căruia a fost iniţiată Legea privind declararea datei de 15 ianuarie ca Ziua Culturii Naţionale. ”Am gândit împreună cu academicianul Eugen Simion că personalitatea cea mai importantă legată strict de sufletul poporului nostru, de spiritualitatea românească este Mihai Eminescu. Şi atunci, ziua de 15 ianuarie devine logică pentru a sărbători performanţa în cultură, dar şi o recunoaştere a marilor valori din spaţiul cultural românesc”, a explicat Victor Socaciu.

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Citește și:

Recomandari


Citeste Zi de Zi Online


 

 

 




 

 

 

Print


 

Transilvania Business

ARHIVE