Surzii “aud” mai multe decât pot duce

Ultimele două decenii au adus, pe lângă multe alte schimbări pe scena îngrijirii sănătăţii, şi un interes crescând faţă de persoanele cu dizabilităţi sau nevoi speciale. Problema dizabiltăţilor trebuie văzută ca o problemă a societăţii în întregul ei. Există o nouă viziune, care permite abordarea oamenilor cu probleme de sănătate într-o perspectivă biopsihosocială, cu scopul îmbunătăţirii practicilor medicale, a accesului la programe recuperatorii, a politicilor sociale, juridice şi de protecţie a drepturilor individuale şi de grup a acestor persoane.

Asociaţia Naţională a Surzilor din România, filiala teritorială Târgu-Mureş, este o organizaţie nonprofit, apolitică, cu caracter social-umanitar de utilitate publică, ce apără şi promovează interesele sociale, cultural-educative şi profesionale ale persoanelor cu deficienţe de auz, pentru integrarea lor în societate şi egalizarea şanselor. Filila are 469 de membrii din judeţul Mureş şi 253 din Harghita. “Pentru membrii înscrişi la filiala noastră, urmărim extinderea măsurilor, practicilor şi politicilor ce vizează acceptarea şi menţinerea acestora în câmpul social şi cultural, în toate ariile vieţii umane”, spune Cozma Haideu, preşedintele filialei.

Surzii dansează pe ritmul simţit prin podea

Deşi şi-au pierdut auzul, din naştere sau pe parcursul vieţii, toţi membrii participă la o serie de activităţi, concursuri, festivaluri, baluri mascate, indiferent dacă locul de desfăşurare este aici, în oraş, sau în alte judeţe. Pe lângă jucătorii de popice, mini-fotbal, şah sau cei care se înscriu la concursuri de pescuit sau de cunoştinţe generale, filiala teritorială a surzilor are o formaţie de dans popular. An de an, cei opt componenţi ai trupei se înscriu la concursul “Pe aripile dansului”, concurs organizat pentru toate cele 16 filiale ale surzilor din ţară. Anul acesta, concursul se va desfăşura la Ploieşti şi, chiar dacă până la următoarea întrecere în de-ale dansului şi obiceiurilor din folclor mai sunt patru luni, membrii trupei s-au apucat de compus, învăţat şi exersat temeinic, cu ambiţia de a se apropia cât mai mult de primul loc. “Dansatorii nu aud muzica, desigur. Dar simt ritmul, ajutaţi fiind de trepidaţiile simţite prin podea” spune Cozma Haideu.

Nu aud şi nu pot ţine pasul cu ştirile

Persoanele cu handicap auditiv nu înţeleg ştirile de la televizor şi nu pot ţine pasul cu noutăţile din jur. Acesta este cel mai mare neajuns de care se lovesc în fiecare zi şi pentru aceasta sunt nevoiţi să ceară ajutorul de la cei care aud dar şi cunosc limba maternă a surdului. “Sunt foarte puţini oameni care au auzul bun dar şi cunosc limbajul prin care se pot înţelege cu surzii. Limbajul mimico-gestual nu este o materie tocmai uşoară, mai ales pentru cei care nu au nevoie de aşa ceva. De obicei cei care sunt interesaţi de ceva ce au văzut la televizor şi nu au înţeles, tot la noi vin să le dăm răspunsurile şi să-i lămurim” spune Cozma. Chiar şi la nivel naţional, foarte puţini sunt cei care cunosc în profunzime limbajul prin semne, acesta fiind şi motivul pentru care emisiunile TV nu sunt traduse mimico-gestual. Recunoscând pierderea lor auditivă ireversibilă, surzii au creat un limbaj şi o cultură proprie în cadrul organizaţiilor pentru surzi. O premieră în librăriile mureşene este o lucrare care vine în sprijinul familiilor cu copii surzi, profesorilor din şcolile speciale pentru surzi şi altor categorii de persoane interesate. “Manualul de limbaj gestual românesc”, conţine 1.200 de cuvinte din fondul lexical de bază al limbii române, reprezentate prin semne moştenite din generaţie în generaţie. De acest manual sunt obligaţi să se folosească şi cei care se angajează pe posturile de translatori ai limbajului mimico-gestual. Conform legii, toate instituţiile publice şi private trebuie să asigure, când este cazul, pentru relaţiile directe cu persoanele cu deficienţe de auz sau cu surdo-cecitate, interpreţi autorizaţi ai limbajului mimico-gestual sau limbajului specific al persoanei cu surdo-cecitate.

Nici un surd nu a beneficiat de subvenţii

Nu toţi membrii asociaţiei sunt surzi din naştere, mulţi dintre aceştia dobândind acest handicap pe parcursul vieţii. Aceştia au posibilitatea de a distinge sau chiar să se înţeleagă foarte bine cu cei din jur dacă au posibilitatea financiară să intre în posesia unor aparate auditive. Deşi, prin lege, aceste tipuri de aparate auditive sunt subvenţionate 100% de către Casa Judeţeană de Asigurări de Sănătate, surzii mureşeni sunt puşi pe o listă lungă de aşteptare. “Nu cunosc vreun membru de la noi care să fi avut parte de o astfel de subvenţie. Poate că s-a întâmplat, dar în urmă cu foarte mult timp. Eu nu ţin minte”, spune Cozma Haideu, preşedinte filialei teritoriale a surzilor.
Cei care au nevoie de astfel de aparate sunt obligaţi să meargă la cabinetele particulare ORL şi să scoată din buzunar în jur de 15 milioane lei pentru un aparat auditiv, în funcţie de performanţa acestuia. “În ceea ce priveşte dispozitivele auditive, acesta este un capitol aparte. Noi avem un buget de care trebuie să ţinem seama. În primul rând, asigurăm urgenţele, aici se încadrează bolnavii de cancer şi copiii cu boli grave, restul sunt nevoiţi să aştepte. Cel care solicită un dispozitiv medical trebuie să depună un dosar şi, pe baza audiogramei, a recomandărilor din partea medicilor, a certificatului medical, ocupă un loc pe lista de aşteptare. Totul se rezumă la bugetul de care dispunem. În ceea ce priveşte cererile pentru dispozitive auditive, nu ştiu să fi avut”, spune Csiki Zsuzsanna, director CJASS Mureş.
Deşi mulţi dintre membrii asociaţiei surzilor au nevoie de aceste aparate, ei nu solicită ajutorul casei de asigurări. Unii poate că nu ştiu de aceste subvenţii, alţii poate nu au încredere în ceva finanţat 100%, alţii poate s-au înscris pe lista de aşteptare cu mult mult timp în urmă, atât de mult încât au şi uitat măreaţa zi în care au ocupat un loc pe lista de aşteptare.
Amalia VASILESCU