Ce m-a enervat ieri: Banii din sănătate

Azi, un subiect de actualitate de când lumea: sănătatea. De când a fost creată CNAS şi fiecare a trebuit să cotizeze pentru propria-i sănătate am înţeles perfect că sistemul va funcţiona doar peste câţiva ani. Normal că legislaţia şi pregătirea personalului cerea timp. De atunci au trecut mai bine de cinci ani, iar casa nu este autonomă nici politic şi nici financiar. Iar în acest timp schimbările radicale au lipsit. Reparaţiile capitale ale unor spitale sau secţii s-au făcut exclusiv din banii locali sau din sponsorizările unor firme care au realizat importanţa unui sistem reclădit sau şi-au văzut interesul material. Ce a făcut ministerul în timpul ăsta? A fost condus de o mulţime pestriţă de aşa-zişi specialişti, care au venit, au schimbat şi au încurcat mai mult lucrurile. “Încet-încet sistemul sanitar se va pune pe picioare. E nevoie de timp. Aşa a fost peste tot”. Asta îmi repetă de fiecare dată când remarc lipsurile evidente un fin observator al sistemului, un observator din interior. Întrebarea este când se vor vedea aceste modificări cu ochiul liber. Când vor exista condiţii decente în sala de ateptare şi un comportament decent al unor medicilor, membrii de lume pestriţă, care speculează la maxim ocaziile de a-şi mai construi o casă, sus, pe deal? Nu sunt bani destui pentru programele de sănătate. Nu sunt bani pentru reparaţii. Nu sunt bani pentru medicamentele compensate. Cu toate acestea, fostul ministru în ale finanţelor, Tănăsescu, nu a ezitat să pitească în trezorierie nişte bani din sănătate, aşa pentru alte cheltuieli neprevăzute. Vreo 22.000 miliarde lei. Iar PSD-ul nu a ezitat să îşi facă una bucată campanie electorală pe spatele sănătăţii noastre. Mai întâi au momit pensionarii cu medicamente aproape gratis. Paguba farmaciilor după jumătate de an? 5.000 miliarde lei. Apoi au fost fermecaţi sindicaliştii. Ceva măriri de salariu, nişte tichete de masă. Până la urmă, spitalele sunt obligate să plătească contravaloarea tichetelor, iar personalul sanitar este ameninţat zilnic cu anularea ordonanţei de urgenţă prin care şi-au dobândit drepturile. Tot în 2004, ministerul a mai reuşit încă o performanţă: s-a ambiţionat să organizeze licitaţia pentru materialele sanitare la nivel naţional şi a ales ieftin şi prost. Iar oalele se sparg tot în capul celor care ar trebui să fie lăsaţi să îşi facă treaba şi să găsească şi alte surse de finanţare pentru unităţile spitaliceşti pe care le conduc. Nu putem contrazice: totul merge spre bine.
Corina ALBOTA