O zi la mânăstire, treaptă spre Dumnezeu

La circa 20 de kilometri de Târgu Mureş, în apropierea şoselei ce duce spre Reghin, se află schitul Dumbrăvioara, sălaş duhovnicesc ortodox ce aparţine de mânăstirea "Sfântul Ilie" din Topliţa. Aici îşi duc viaţa de zi cu zi, dar cu foarte multă modestie, în post, rugăciune şi muncă, câţiva călugări. Trăiesc într-un deplin anonimat, departe de toate păcatele lumii, iar chipurile lor radiază deja o seninătate de sfinţi. Sunt amabili, dar foarte retraşi, iar despre ei ca persoane vorbesc foarte puţin. Au acceptat însă să vorbească despre mânăstire, despre ceea ce fac ei aici şi despre credincioşii care le calcă pragul.

În 1930, la doi ani după sfinţirea Mânăstirii "Sfântul Ilie" din Topliţa, a fost sfinţit şi schitul de călugări Dumbrăvioara, metoc al mânăstirii din Topliţa. Construirea şi înzestrarea acestui schit s-a făcut prin grija deosebită a Patriarhului Miron Cristea. La momentul când a fost sfinţit, schitului Dumbrăvioara i-au fost dăruite 32 de iugăre de pământ, terenul fiind cumpărat de la un membru al familiei Teleki. În 1950, schitul a fost desfiinţat de autorităţile comuniste, iar călugării de atunci s-au răspândit pe la puţinele lăcaşe din ţară care rămăseseră. După 1989, schitul a fost reînfiinţat, iar la mai bine de zece ani de la momentul reînfiinţării, aici se află 5 călugări păstoriţi de părintele Teodosie. Prin grija lor s-a reclădit paraclisul schitului şi s-au refăcut anexele gospodăreşti, tot ei muncind cu multă râvnă şi cele 17 hectare cu care au fost reîmpropietăriţi.

O mare deschidere spirituală

În lipsa părintelui Teodosie, plecat pentru câteva zile la Topliţa, preotul ieromonah Veniamin a acceptat să ne vorbească despre preocupările lor şi despre viaţa din mânăstire : "Viaţa noastră este mereu aceeaşi. Uniformitate şi continuitate, la fel ca în toate mânăstirile ortodoxe. Prin tot ceea ce facem, ne încadrăm în ritmul liturgic zilnic, cele 7 laude şi sfânta liturghie. Trăim în rugăciune, muncă, post şi ascultare, condiţii de bază pentru desăvârşirea spirituală în sinergism cu harul sfintelor taine. Ne calcă pragul foarte mulţi credincioşi, nu numai români ortodocşi, ci şi alţii, oameni care aparţin altor culte. Noi avem o deschidere spirituală spre toate cultele recunoscute, firească prin iubirea creştină cu care suntem datori ca fraţi altor fraţi, dacă cei care vin spre noi respectă deontologia, principiile şi normele moralei creştine. În prezent suntem preocupaţi să finalizăm biserica din curte şi care, va avea hramul "Sfinţii împăraţi Constantin şi Elena". Sperăm să o terminăm în 3-4 ani, aşa că orice ajutor, de orice natură ar fi el, ne-ar prinde bine". Am lăsat în urmă o mică comunitate de oameni pentru care fiecare zi este la fel ca cea anterioară: muncă, rugăciune şi ascultare. Totul aici pare desprins de timp. Un spaţiu atipic şi atemporal. Poate prima treaptă spre adevărata regăsire de sine şi de Dumnezeu.
Nicolae BALINT

Patriarhul Miron Cristea s-a născut la 20 iulie 1868, la Topliţa, într-o familie numeroasă a unui ţăran sărac. În 1910 a devenit episcop ortodox al Caransebeşului, iar în 1925 Patriarh al României. Între 1927-1930, a asigurat regenţa la tronul României, întrucât Mihai, proclamat rege în locul tatălui său, era minor. În februarie 1938, a fost numit prim-ministru de regele Carol al II-lea, care a decis că prestigiul Patriarhului ar adăuga autoritate administraţiei. Miron Cristea a încercat în scurtul său mandat să obţină stabilitate şi unitate necesară în politică în condiţiile în care Garda de Fier, devenea tot mai populară pe fondul deteriorării climatului politic şi economico-social din România interbelică. Miron Cristea a murit la 6 martie 1939 la Cannes, în Franţa.