Hoţii de fier vechi periclitează culturile de hamei Eveniment
  • admin
  • 0 comentarii
  • 34 Vizualizări

Hoţii de fier vechi periclitează culturile de hamei

255_2akos-mora.gifCâteva hectare de teren din plantaţiile de hamei aparţinând familiei liberalului Akos Mora au rămas fără ţevile de fontă care susţin culturile. În ciuda sesizărilor repetate făcute la poliţie, organele de ordine nu au luat nici o măsură. Ţevile de pe plantaţiile de hamei, deşi protejate prin lege, erau tăiate de rromi şi vândute unor firme clandestine care operează în domeniul colectării deşeurilor.

Stâlpii de susţinere a producţiei de hamei de pe circa 4 hectare de teren aparţinând omului de afaceri mureşean Akos Mora au fost tăiaţi şi vânduţi la fier vechi. În ciuda multiplelor sesizări, firmele care achiziţionau marfa, deşi nu au autorizaţie în domeniu, continuă să primească ţevile pe care se pare că le vând ulterior unei societăţi din Constanţa. "Au tăiat până acum vreo patru hectare. La început le tăiau noapte cu bomfaierul până la jumătate, apoi cu calul trăgeau ţeava. Acum taie direct cu autogenul", a declarat Akos Mora, potrivit căruia sesizările făcute la Poliţie au rămas deocamdată fără rezultat. "În decembrie am făcut noi singuri o descindere la firma care achiziţiona de la rromi ţevile şi am descoperit într-un TIR zeci de ţevi ascunse sub moloz. Am chemat Poliţia, s-a constatat şi atât", a mai spus Mora, potrivit căruia plantaţiile de hamei şi terenurile amenajate în vederea producţiei de hamei beneficiază de un regim special, fiind protejate de Legea nr. 627/2002, cunoscută şi sub numele de legea hameiului. "Nici eu nu am voie să tai stâlpii care îmi aparţin, decât cu avizul Ministerului Agriculturii", a mai adăugat Akos Mora. Precizăm că acesta deţine cea mai mare plantaţie de hamei din judeţul Mureş, care se întinde pe o suprafaţă de peste 340 de hectare de teren.
Maria CĂLIN

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Recomandari


Citeste Zi de Zi Online


 

 

 




 

 

 

Print


 

Transilvania Business

ARHIVE