Centrul Cardiovascular Pediatric Târgu Mureș – după 20 de ani și multe vieți salvate Eveniment
  • redactia
  • 0 comentarii
  • 392 Vizualizări

Centrul Cardiovascular Pediatric Târgu Mureș – după 20 de ani și multe vieți salvate

Centrul Cardiovascular Pediatric din Târgu Mureș sărbătorește 20 de ani de la înființare, două decenii în care capabilul personal a salvat o mulțime de vieți. O parte din cele peste 8000 de suflete tinere operate la Institutul de Urgență pentru Boli Cardiovasculare și Transplant Târgu Mureș le-a mulțumit doctorilor prin punerea în scenă a unui spectacol artistic desfășurat sâmbătă, 27 aprilie, la Teatrul „Ariel”.
Înainte de apariția talentaților copii, publicul a avut bucuria de a asculta discursul prof. univ. dr. în chirurgie cardiovasculară Radu Deac, care a povestit despre începuturile centrului:
„Ne-am dat seama că limitele financiare, de buget care au existat atunci ne-au îngrădit: nu s-a putut realiza idealul. Adică am constatat că modulul pe care se voia construit spitalul, acela de un salon cu opt paturi, era necorespunzător pentru un bolnav cardiac. Și abia după multă muncă și multe vise, reușim să avem idealul: saloane cu un pat și cu două paturi. Ceea ce împlinește, într-adevăr, un vis. Prof. dr. Horațiu Suciu spunea de la început că nu avem suficiente condiții pentru a opera mai mulți copii și de aceea trebuie să existe mai multe centre. Cu ajutorul ministrului de atunci, am reușit să convingem ca în țară să existe mai multe centru de boli cardiovasculare, ceea ce acum există. Nu toate pot face ceea ce faceți acum, pentru că există constrângeri – materiale, organizatorice, de personal și așa mai departe –, dar este foarte important că s-a putut transpune în practică ceea ce am visat de atâția ani. Am 62 de ani de Târgu Mureș, deci am trecut de o jumătate de secol; anul trecut am participat la un moment extraordinar: sărbătorirea a jumătate de secol de chirurgie pe corp deschis în Târgu Mureș. Acum sărbătorim 20 de ani de cardiologie pediatrică. Vă rog să fiți mândri că sunteți prima clinică de cardiologie pediatrică; și care nu face numai practică medicală de înalt nivel, ci care se implică și în creștere, instruire. Dumneavoastră ați făcut și faceți cardiologia pediatrică în România! Avem la Târgu Mureș șapte sau opt – am pierdut firul – medici primari de cardiologie pediatrică, ceea ce nu se poate face decât în mai multe decenii. La Târgu Mureș s-a putut face în două”, a fost mesajul prof. dr. Radu Deac.


Artiști inediți

Apoi publicul a făcut cunoștință cu „actorii” și artiștii de pe scenă, cunoscându-le poveștile de viață și admirând operele de artă realizate de aceștia: peisaje colorate surprinse cu pricepere și atenție, animale drăgălașe, prințese, decoruri și nelipsite scrisori. Una dintre scrisori, adresate lui Moș Crăciun din partea Dariei îi cerea acestuia o mamă pentru prietena sa: „Aș vrea să îi găsești la Ioana o mămică pe când va veni de la operație! S-ar bucura foarte mult. Toți copiii au nevoie de o mămică”, au fost rândurile scrise de fetiță.
Spectacolul a înduioșat publicul, iar atmosfera era una familială; replici uitate, zâmbete întoarse spre părinți, susținere între „actori”, muzică și dans.


Povestea Cameliei


Camelia este elevă a Colegiului „Petru Maior” din Reghin, luând cuvântul pentru a-și împărtăși povestea emoționantă cu o voce tremurândă și lacrimi în ochi.
„În primul rând, aș dori să vă mulțumesc pentru invitația primită de a participa la aniversarea de 20 de ani de la înființarea Centrului Cardiovascular Pediatric din Târgu Mureș, căruia, de fapt, i se datorează și posibilitatea mea de a veni acum în fața dumneavoastră. Povestea mea începe de la vârsta de un an și trei luni, când fetița veselă și jucăușă a început să obosească foarte repede. Odată cu oboseala au început și grijile părinților mei și drumurile la munte și la cabinete medicale pentru a face diferite investigații. Apoi a urmat și diagnosticul: aveam probleme cardiace. Tratamentele făcute erau soluții doar pentru moment și nu rezolvau problema sănătății mele. Rezolvarea era un transplant de inimă. Am fost trecută pe lista de așteptare – ultima soluție ca eu să trăiesc și să pot duce o viață normală. Decizia a fost una foarte grea pentru părinții mei, pentru că nu știau ce va urma. Erau două variante: dacă nu ar fi acceptat transplantul, m-ar fi pierdut sigur, iar, dacă ar fi acceptat, exista posibilitatea să mă piardă, dar și să trăiesc în continuare. Au acceptat, rugându-se în tot acest timp lui Dumnezeu pentru o minune, pentru sănătatea mea. În data de 13 ianuarie 2011, părinții mei au fost sunați de doamna doctor Liliana Gozar – s-a găsit un donator. Bucuria părinților mei venea odată cu necazul și supărarea altor părinți, deoarece donatorul era un băiat de 5 ani. Transplantul a decurs cu succes. Faptul că eu astăzi sunt aici se datorează tuturor cadrelor medicale de la secția de chirurgie cardiovasculară și celor de la cardiologie pediatrică din Târgu Mureș, unde mă simt ca într-o familie, unde omenia și căldura sufletească te fac să te simți ca într-o familie, unde asistentele sunt mereu cu zâmbetul pe buze. În prezent, duc o viață absolut normală și nu mă simt diferită de ceilalți colegi ai mei, deoarece pot spune că fac totul la fel ca ei. Cu toate acestea, am grijă să urmez tratamentul doamnei doctor Iolanda Muntean. Totodată, doresc să mulțumesc unor oameni speciali, unor oameni care mi-au dăruit o a doua viață: domnului prof. dr. Horațiu Suciu, domnului prof. dr. Deac Radu, doamnei dr. Liliana Gozar, doamnei dr. Iolanda Muntean. Vă stimez și vă apreciez foarte mult pentru ce ați făcut pentru mine – sunt sigură că o faceți și pentru mulți alți copii aflați în situații similare”, a transmis Camelia.


Alexandra BORDAȘ

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Citește și:

Recomandari





Citeste Zi de Zi Online


 

 

 




 

 

 

Print


 

Transilvania Business

ARHIVE