Nicu Pop: “Nu am avut bani de un tenis” Sport
  • admin
  • 0 comentarii
  • 332 Vizualizări

Nicu Pop: “Nu am avut bani de un tenis”

262_1Nicu-Pop.gifAntrenorul Nicu Pop a reacţionat dur la demiterea sa de la cârma divizionarei A de volei, CSU Gaz Târgu Mureş. În numărul de ieri al ziarului v-am prezentat câteva dintre motivele supărării lui Nicu Pop. Revenim astăzi cu un interviu în care puteţi afla mai multe amănunte de culise din viaţa grupării mureşene.

Reporter: A trecut un an şi jumătate de când aţi venit cu planuri mari la Târgu Mureş. Lucrurile nu au decurs aşa cum v-aţi aşteptat…
Nicu Pop: Am venit aici la solicitarea unor oameni din Târgu Mureş, cum ar fi domnul Constantin Copotoiu, preşedintele clubului, şi fostul prefect, Ovidiu Natea. S-au spus multe la vremea aceea, dar totul a rămas doar vorbărie. Nici prin cap nu-mi trecea că voi fi umilit în halul ăsta. M-au tratat ca pe un borfaş.

Reporter: La ce vă referiţi?
Nicu Pop: E vorba, în principal, de modul în care au înţeles ei să mă schimbe. A fost după meciul cu Dinamo. Sunau telefoanele şi colegi de-ai mei, de prin ţară, îmi spuneau că voi fi schimbat. Eu nu ştiam nimic. Am vorbit cu domnul Copotoiu, preşedintele clubului, şi nu mi-a spus absolut nimic. Abia după câteva zile au venit să-mi spună că renunţă la mine.

Reporter: Ce vi s-a reproşat?
Nicu Pop: Mi-au spus că aş avea conflicte cu jucătoarele, că suntem pe locul 6. Păi, asta este valoarea echipei în momentul de faţă, de locul 6. De un an de zile nimeni nu s-a mai interesat de soarta noastră. Doar preşedintele, Copotoiu, mai venea uneori pe la antrenament. Să nu vină cei din conducere într-un şi jumătate la o masă cu fetele… În campionatul trecut mi s-au promis tot felul de jucătoare, iar când să începem nu aveam cu cine să joc. Mi-au spus că vor fi bani. Până de curând nu am avut bani să luăm un tenis. Moldovencele care au venit campionatul ăsta au venit cu echipamentul lor, pentru că noi nu am avut ce să le dăm.

Reporter: Anul trecut se vorbea de un buget de 9 miliarde…
Nicu Pop: Care 9 miliarde? Nici pomeneală! În sezonul trecut s-au cheltuit cu totul 4,5 miliarde, iar anul acesta, până acum, 2,9 miliarde. Dintre primele 6 echipe avem cel mai mic buget. Şi mai e ceva. Ca să ajuni în primele 4 locuri trebuie să ai unele “relaţii”, altfel te lupţi cu morile de vânt. Eu nu am vrut să intru în dispute de culise.

Reporter: Se zvonea că aveţi un salariu de 2.000 de euro pe lună.
Nicu Pop: Nici vorbă. Am avut 500 de dolari. Vi se pare mult? Şi să vă mai spun ceva. Nu am avut nici un fel de contract. Am fost angajat la o firmă care îmi plătea salariu şi atât. Nici primă de instalare, nici contract. Şi pe lângă toate astea, s-au purtat aşa cu mine. Eu nu am venit aici să mă târâi în mediocrtitate. Vara trecută am avut oferte de la Zalău şi Constanţa şi am spus că nu plec. Îmi era ruşine de domnul Copotoiu şi de Ovidiu Natea. Şi uite ce păţesc.

Reporter: Vi s-a spus că sponsorii sunt nemulţumiţi de dumneavoastră, dar prin târg se aude că senatorul Mihai Antonie şi fostul prefect Ovidiu Natea au fost principalii dumneavoastră contestatari.
Nicu Pop: Eu nu vreau să mă iau de gât cu nimeni. Sunt supărat pe mine că am fost naiv şi am acceptat să vin aici. N-am îndurat în 10 ani de activitate atâta umilinţă câtă am îndurat aici, într-un an şi jumătate.

Reporter: Ce veţi face? Se zvoneşte că plecaţi la Dinamo.
Nicu Pop: Sunt doar zvonuri. Deocamdată vreau să mă odihnesc după acest coşmar, de care mă bucur că am scăpat.

Reporter: Vi s-a propus să rămâneţi director tehnic la echipă?
Nicu Pop: Da! Adică un fel de nimic. Să mă duc prin şcoli să adun fetiţe pentru volei. Nu sunt de bătaie de joc.

Reporter: Despre noul antrenor, Luka Valerian, ce părere aveţi?
Nicu Pop: Nu e cazul să comentez. Poate că se pricepe bine la femei, pardon, la fete, că tot s-a spus despre mine că mă pricep numai la echipe de băieţi.

Florin MARCEL

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Recomandari


Citeste Zi de Zi Online


 

 

 




 

 

 

Print


 

Transilvania Business

ARHIVE