Pe cand listele rusinii nationale

Ca urmare a hotărârii Consiliului Suprem de Apărare a Ţării, pe data de 10 martie a început predarea unei părţi din arhivele fostei Securităţi, arhive care în prezent se mai află încă în custodia SRI. Cei circa 12 km de arhivă care vor fi predaţi Consiliului Naţional pentru Studierea Arhivelor fostei Securităţi conţin numele foştilor informatori şi colaboratori ai aparatului represiv comunist. Cu toate acestea, nu vom afla încă nimic despre cei care au făcut poliţie politică la nivel local sau despre ofiţerii acoperiţi care au acţionat în ţară, "cuibăriţi" în diferite instituţii, pentru a putea să ne supravegheze din punct de vedere informativ. Parte dintre informatorii şi colaboratorii fostului regim represiv ar mai putea fi identificaţi şi în arhivele SIE, Ministerului Justiţiei şi MApN. Despre aceste arhive, deocamdată nimic.

Chiar dacă decizia de predare a acestor arhive este un succes şi un moment important din procesul de consolidare a democraţiei în România, este încă, totuşi, prea puţin. Ceea ce scapă multora este faptul că Legea privind accesul la dosarele Securităţii (Legea Ticu Dumitrescu), a fost din start denaturată. Cu intenţie, bineînţeles. Într-un anume fel, parte dintre cei care au fost, dar şi dintre cei care mai sunt acum în diferite structuri de putere şi de decizie ale României, fie la nivel central, fie la nivel local, au fost legaţi ombilical de Securitate, fie că au vrut, fie că nu. "Reciclaţi, reprofilaţi şi redirecţionaţi", ei pot fi în continuare utili. Ruperea de trecutul comunist trebuie să înceapă cu ei, iar acest lucru înseamnă în primul rând o schimbare radicală de mentalitate. Deconspirarea şi înlocuirea lor cu oameni fără "trecut" este mai mult decât firească. Este imperios necesară.

Profil de informator din toate timpurile

Probabil că un Nurnberg al comunismului nu va avea loc prea curând. Există o complicitate tacită între cei care au fost şi cei care sunt în diferitele structuri de putere şi decizie, fie că este vorba de România sau despre alte ţări foste comuniste. Însă dosarul unui altfel de "proces moral" începe să capete consistenţă. Pe măsură ce arhivele sistemului se deschid şi la noi – e adevărat, foarte greu – probele se acumulează. Cei care le adună nu sunt reprezentanţii justiţiei, ci ai ştiinţei şi conştiinţei morale: istorici, politologi, jurnalişti, scriitori. Cu toţii sunt convinşi că adevărul trebuie ştiut, că vinovaţii – oameni şi idei – trebuie identificaţi, că mecanismul terorii trebuie analizat pentru ca reproducerea lui să nu mai fie cu putinţă.
De fapt care ar fi profilul moral al informatorului sau colaboratorului Securităţii? De regulă un tip cu un caracter slab, timorat, asupra căruia s-au exercitat presiuni şi nu a avut puterea morală să reziste. O altă categorie ar fi a celor uşor şantajabili pe motive de "pete" la dosar. Din nefericire, au fost – şi aceasta este categoria cea mai numeroasă – cei care au dorit, efectiv, să colaboreze cu Securitatea, pentru a obţine diferite avantaje (o promovare, un apartament ceva mai în centru, o plecare în străinătate etc). Sunt cei mai blamaţi şi pe drept cuvânt. Ei nu au avut şi nu vor avea vreodată conştiinţă sau scrupule morale. Dedublarea este pentru ei a doua natură. Sunt oamenii dispuşi să servească orice cauză, în orice timp, pentru că ei nu se încurcă în scrupule morale. Asemenea oameni vor fi dispuşi întotdeauna să facă acelaşi lucru, iar serviciile secrete din toate timpurile îi vor exploata mereu.

Legea trunchiată a deconspirării

Ceea ce ar fi dorit Ticu Dumitrescu să fie cuprins în legea care îi poartă numele nu se regăseşte. Ea a fost elaborată mult diferit faţă de cum a gândit-o iniţiatorul ei. Aşa că, cu arhive cu tot, CNSAS nu va putea să ne ofere decât informaţiile pe care le cerem despre noi ca persoane individuale. Numai în mod accidental, adică dacă-i vom regăsi în cuprinsul dosarului nostru de urmărire informativă, vom putea afla dacă prietenul, mătuşa, soţia, amanta, colegul de serviciu sau vecinul de palier au fost sau nu informatori ocazionali sau permanenţi, colaboratori sau gazde ce au pus la dispoziţia Securităţii case conspirative. Firesc ar fi ca numele tuturor celor care au făcut poliţie politică, au fost informatori sau colaboratori ai Securităţii să fie, prin grija CNSAS, date publicităţii în Monitorul Oficial pe o aşa numită "listă a ruşinii". Pentru a se putea realiza acest lucru, Legea Ticu trebuie regândită şi aduse modificările ce se impun. Acest proces de regândire şi modificare a legii în cauză ar trebui să se facă în corelaţie directă cu punctul 8 din Proclamaţia de la Timişoara. Problemele care se mai pun: au fost identificate toate fondurile de arhivă sau mai există şi altele? Dacă există, cine le mai deţine şi când vor fi ele predate CNSAS-ului? Şi ar mai trebui să nu uităm un lucru: prin anii '70 a început microfilmarea acestor dosare la nivelul fiecărei direcţii regionale de Securitate (16 direcţii în total). Unde sunt microfilmele şi cine le va gestiona în continuare? Până atunci, predarea celor 12 km de arhivă de la SRI la CNSAS nu înseamnă decât praf în ochi.

La ei se poate…

În ţara vecină, Ungaria, Institutul Political Capital a publicat o listă cu colaboratori ai fostelor Servicii Secrete comuniste. A ieşit la iveală faptul că 19 responsabili de la Budapesta au fost agenţi ai regimului comunist. Printre ei, nume importante, chiar de primă mărime de pe scena politică a ţării: Peter Medgyessy, fost premier socialist, Zsigmond Jarai, actualul guvernator al Băncii Centrale a Ungariei, Istvan Csurka, preşedintele celui mai xenofob şi antisemit partid din Ungaria, Zoltan Pokorni, fost preşedinte al Fidesz, cel mai important partid din opoziţia de dreapta, părinţii scriitorului Peter Esterhazy şi alte nume sonore. În Slovacia, Institutul Memoriei Naţionale – un fel de CNSAS de-al nostru – a început recent să facă acelaşi lucru. Printre numele cele mai cunoscute se află cel al arhiepiscopului catolic al Bratislavei, Jan Sokol, ce figurează pe listele de agenţi ai STB, Poliţia Secretă din fosta Cehoslovacie. La germani şi la polonezi această deconspirare, cu toate riscurile oprobiului moral la care sunt expuşi cei în cauză, a început cu mult mai devreme. Spre exemplu, s-au făcut publice numele a circa 30.000 de vest-germani care au colaborat cu serviciile secrete (STASI) din fosta RDG. Nu mai vorbim de sutele de mii de colaboratori, informatori sau agenţi acoperiţi care au fost deconspiraţi de când de această problemă se ocupă pastorul Gauk, însărcinatul federal pentru problemele cu documentele de securitate din fosta RDG.

Adrian POP

"Cred că există în România forme diverse ale unei înţelegeri greşite a democraţiei. Legea protejează anumite persoane şi interesele lor. Acestea au fost fie colaboratori, fie au aparţinut structurilor politice care au dat ordine Securităţii. Desigur că nu au nici un interes pentru o asemenea lege. Apoi, în cazul României s-a vazut că în diversele grupări politice activează mai mulţi agenţi nedeclaraţi decât au crezut iniţial protagoniştii mişcărilor democratice. Începutul a fost în multe dintre cazuri promiţător, pentru ca apoi totul să se năruiască precum un castel de nisip. Iar dacă o democraţie tânără crede că trebuie să trateze dovezi ale celei mai dure represiuni comuniste drept secret de stat, nu pot descrie acest fapt decât drept deficit de înţelegere a democraţiei. În cazul României există o credinţă greşită la nivel naţional, conform căreia tot ce
s-a petrecut la nivel naţional trebuie "protejat". Se va schimba ceva doar în momentul în care cei care au fost zeci de ani victime ale regimului comunist vor fi repuşi în drepturi."

Pastorul Joachim Gauk, însărcinatul federal pentru documentele serviciului de securitate a statului din fosta RDG