Cine e cu PSD, să ridice pixurile în aer Politic
  • admin
  • 0 comentarii
  • 147 Vizualizări

Cine e cu PSD, să ridice pixurile în aer

581_CinePSD.gifVizita senatorului Ion Iliescu în Reghin a stârnit lacrimi de emoţie în rândul liderilor locali ai PSD. Joi, după vizita în Târgu Mureş, Ion Iliescu a poposit pentru câteva ore în Oraşul de pe Deal, unde a vrut să simtă pulsul alegerilor Adunării Generale a organizaţiei locale.

După discursurile liderilor PSD, fostul preşedinte a luat cuvântul, declarând că partidul din care face parte este unul de veghe, care monitorizează politica partidelor de guvernământ. Ion Iliescu a precizat că nu este de acord cu noua politică şi nici cu schimbarea Codului Fiscal: "Este un lucru grav, cu consecinţe asupra populaţiei, cum ar fi acumularea bogăţiei unei minorităţi şi sărăcirea majorităţii, iar noua formulă de impozitare este falsă şi guvernul caută noi căi de a suplimenta venitul prin taxe şi accize. Acum e o politică economică şi fiscală străină faţă de dorinţele cetăţenilor", a declarat senatorul Ion Iliescu. Continuând criticile la adresa actualei puteri, fostul preşedinte s-a arătat indignat de atitudinea ministrului Justiţiei, Monica Macovei, apreciind că este o "ministresă care a avut conflicte permanente cu procuratura şi PNA".
După discurs, membrii PSD Reghin au votat candidatul la funcţia de vicepreşedinte al PSD Mureş, pe Maria Precup, director economic al RAGCL Reghin. Topită de emoţie şi obosită de nesomn, Maria Precup a spus că-i vine să verse lacrimi de bucurie, dar se abţine, de frică să nu-i curgă rimelul.
Pentru că în sală erau peste 300 de persoane şi din prezidiu nu se vedea cine votează, un membru PSD a cerut să se voteze cu ajutorul pixurilor: "Cine votează să ridice pixurile, ca să vă putem deosebi", a sunat cerinţa. Alţi 10 membri ai partidului au fost aleşi delegaţi la Conferinţa Organizaţiei Judeţene Mureş: Gheorghe Atănăsoaie, Ioan Valeriu Bulaucă, Ioan Crişan, Vasile Herţa, Cornel Lazăr, Ovidiu Mihai Marian, Liviu Movilă, Diana Pilcă, Ioan Socol şi Mircea Ungureanu.
După Adunarea Organizaţei PSD Reghin, senatorul Ion Iliescu împreună cu participanţii au fost invitaţi la cină. Pentru că nu a organizat conferinţă de presă, Ion Iliescu a fost prins de reprezentanţii mediei locale la intrarea în restaurant, fapt pentru care nu a mai avut timp să mănânce. După aproximativ o jumătate de oră, senatorul a plecat spre Bistriţa Năsăud cu stomacul gol, fără a putea gusta din bunătăţile oferite de PSD Reghin.
Liana TODORAN

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Recomandari


Citeste Zi de Zi Online


 

 

 




 

 

 

Print


 

Transilvania Business

ARHIVE