Accesorii cu fiţe Monden
  • admin
  • 0 comentarii
  • 51 Vizualizări

Accesorii cu fiţe

753_Accesorii.gifA devenit o modă: odată cu venirea primăverii mureşenii îşi scot din toc ochelarii de soare. Până nu demult, acest accesoriu vestimentar era folosit doar pentru a proteja ochiul împotriva razelor prea puternice, acum, însă, ochelarii au devenit un accesoriu de nelipsit la fel ca, de ce nu, telefonul mobil.
Anul acesta cei mai apreciaţi ochelari de pe piaţă sunt cei cu rame şi lentile foarte mari, dar, evident, mai chic sunt cei care au o emblemă cu renume (Dior, Gucci, sau Versace), iar cei mai "nebuneşti" sunt cei foarte coloraţi.
“Avem o gamă largă de modele, dar se pare că anul acesta se poartă mai mult cei foarte mari şi cei cu lentile maron şi negre, dar se poartă şi cei în două culori alb-negru” a precizat o vânzătoare dintr-un magazin mureşean carecomercealizează aceste accesorii.
Magazinele mureşene au fost invadate cu ochelari de soare de diferite modele şi culori, iar mulţi dintre comercianţi şi-au expus marfa direct în stradă.
Protecţia împotriva razelor solare este dosebit de importantă, ochelarii trebuie să aibă un filtru de ultraviolete de absorbţie care să asigure protecţia ochiului. Riscul de a cumpara ochelari de proastă calitate sau chiar dăunători este deosebit de mare, dar nu preţul face calitatea, există riscul ca ochelarii trebuie să fie scumpi dar de proastă calitate. Atunci când achiziţionăm ochelari din centrele specializate de optică medicală, chiar dacă ei nu vor mai reflecta tendinţele modei sau numele unui designer celebru, pot fi cu mult mai buni.

Ochelari de soare cu telefon mobil

De multe ori, când suntem la volan, pe bicicletă sau pur şi simplu nu putem să ne folosim mâinile, şi ne sună telefonul există hands-free, o cască mică introdusă în ureche sau pur şi simplu volum puternic în receptorul telefonului. Tehnicienii s-au gândit la altceva, aplicarea hands fee-ului pe rama ochelarilor de soare.
Motorola şi Oakley au lansat prima gama de ochelari de soare dotaţi cu tehnologie Bluetooth încorporată, prin care utilizatorii vor beneficia de conectare permanentă.
Astfel, ochelarii, RAZWire, au scopul de a-l elibera pe utilizator de firele incomode şi de a permite celor aflaţi în mişcare să preia convorbirile prin simpla atingere a unei taste.
Din nefericire RAZWire nu vor apărea la noi decât la mijlocul acestui an, aşa că doritorii mai au de aşteptat puţin.

Liana TODORAN

CASETA preţuri
Preţurile ochelarilor de pe piaţa mureşeană diferă în funcţie de marcă, model şi magazinul din care sunt schiziţionaţi. Cei de fitze, fără protecţie sunt mai ieftini între 200.000 lei şi 500.000 iar cei cu etichetă de renume pot ajunge până la 20 milioane lei. Poate cea mai remarcabilă pereche de ochelari din Târgu Mureş este cea care poartă numele Chanel şi sunt cu uşurinţă confundaţi cu ochelarii pentru schiori.

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Recomandari


Citeste Zi de Zi Online


 

 

 




 

 

 

Print


 

Transilvania Business

ARHIVE