Coliziune la orizont Externe
  • admin
  • 0 comentarii
  • 57 Vizualizări

Coliziune la orizont

3000_coleziune.gifStatele Unite vor decide, în ultimă instanţă, recurgerea la forţa militară pentru a împiedica Iranul să obţină arma nucleară, au avertizat doi membri importanţi ai Congresului american. Într-un interviu acordat postului de televiziune CBS, senatorul republican John McCain a declarat că "toate variantele paşnice trebuie încercate, dar a spune că în nici o circumstanţă nu putem utiliza opţiunea militară ar fi o nebunie." La rândul său, democratul Evan Bay a afirmat că "există elemente ale programului nuclear iranian care, dacă ar fi atacate, ar întârzia dramatic dezvoltarea acestuia". Înăsprirea tonului SUA a ieşit în evidenţă şi din declaraţia purtătorului de cuvânt al Casei Albe, David Almacy: "Comunitatea internaţională este hotărâtă să nu lase Iranul să-şi dezvolte o armă nucleară. Cum vom replica la refuzul continuu al regimului de la Teheran de a se conforma cererilor comunităţii internaţionale vom decide în zilele şi săptămânile următoare".
Pe fondul acestor declaraţii belicoase, Iranul a ripostat prin vocea ministrului economiei, Davoud Danesh-Jafari, care a ameninţat că orice sancţiuni sau represalii împotriva ţării sale, al patrulea producător mondial de petrol, ar putea avea consecinţe grave. Adresându-se postului naţional de radio, Danesh-Jafari a spus că "destabilizarea situaţiei politice şi economice din Iran ar ridica preţurile la petrol dincolo de nivelurile la care Occidentul se aşteaptă". În ultimele zile, preţul petrolului a urcat cu şapte dolari, până la valoarea de 64 dolari barilul, dar experţii se aşteaptă ca barilul să atingă 100 de dolari în cazul în care Iranul va stopa exporturile de aur negru.
Recunoscând acest potenţial pericol, adjunctul ministrului de externe al Germaniei, Gernot Erler, a afirmat că "suntem martori la încercări disperate ale ţărilor asiatice, în principal China, India şi altele, de a-şi asigura resursele naturale de care au nevoie, iar Iran este pentru ele un partener de neînlocuit. Ar fi periculos să impunem restricţii asupra unor relaţii comericale care ar putea afecta propria tabără mai mult decât pe cealaltă".
În altă ordine de idei, Iranul a anunţat că va convoca o conferinţă ştiinţifică pentru a examina dovezile în sprijinul veridicităţii Holocaustului. Anunţul intervine la câteva săptămâni după ce preşedintele Mahmud Ahmadinejad a provocat un val de indignare la nivel mondial prin afirmaţia că măcelărirea a şase milioane de evrei în cel de-al doilea război mondial este doar un mit.

Ioan BUTIURCĂ

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Recomandari


Citeste Zi de Zi Online


 

 

 




 

 

 

Print


 

Transilvania Business

ARHIVE