Taifunul Hamas Externe
  • admin
  • 0 comentarii
  • 46 Vizualizări

Taifunul Hamas

3110_taifunul.gifComunitatea politică internaţională este în stare de şoc după victoria zdrobitoare obţinută de organizaţia teroristă Hamas în alegerile desfăşurate miercuri în Cisiordania şi Gaza. Conform unui purtător de cuvânt al Hamas, Sami Abu Zuhri, lista mişcării "'Schimbare şi Reformă" creată de Hamas a obţinut peste 50 % din voturi, gruparea radicală urmând să deţină aproximativ 75 din cele 132 de mandate parlamentare. Pâna la recentul scrutin, Mişcarea Al Fatah avea 62 de mandate şi conducea toate celelalte instituţii şi aparatul de securitate, încă de la crearea Autorităţii Naţionale Palestiniene, în 1994, ca urmare a acordurilor încheiate la Oslo, în 1993, între Israel şi palestinieni. Oficialii Al Fatah şi-au recunoscut înfrângerea, după ce miercuri seara îşi anunţaseră victoria. Primul ministru Ahmed Qorei şi-a prezentat demisia preşedintelui palestinian Mahmud Abbas iar acesta a aprobat-o şi a cerut Hamas să formeze noul guvern. Într-o primă declaraţie oficială, Hamas a anunţat că negocierile cu Israel şi recunoaşterea statului evreu nu figurează pe agenda sa şi că va continua lupta armată. Confruntat cu această perspectivă, Al Fatah a anunţat imediat că va refuza să facă parte dintr-o coaliţie guvernamentală condusă de Hamas.
Şoc la Tel Aviv
La rândul său, premierul israelian interimar, Ehud Olmert, a convocat o reuniune de urgenţă pe probleme de securitate, pentru a discuta consecinţele victoriei islamiştilor din Hamas, care au au organizat în trecut zeci de atacuri teroriste sinucigaşe împotriva statului evreu. De asemenea, preşedintele american, George W. Bush, a reafirmat că refuză să discute cu Hamas: "Pentru a fi viabil, un partid politic trebuie să acţioneze pentru menţinerea păcii. Ştiţi deci modul în care voi trata Hamas, dacă îşi asumă asemenea responsabilităţi. Aceasta înseamnă: fără discuţii, cât timp Hamas nu renunţă la dorinţa de a distruge Israelul".
În replică, Hamas a cerut Statelor Unite să respecte alegerea poporului palestinian:" 'Hamas a înregistrat o victorie considerabilă. Ţările din regiune şi comunitatea internaţională trebuie să respecte opţiunea poporului nostru, drept un rezultat al democraţiei', a declarat Gaza Ismail Haniyeh, unul din principalii lideri Hamas şi primul pe lista candidaţilor la scrutin.

Greşeala lui Bush

Comentatorii politici apreciază că preluarea puterii palestiniene de către Hamas reprezintă un cutremur regional care va redesena harta strategică a Orientului Mijlociu. Este pentru prima dată în istorie când o grupare afiliată Fraţiei Musulmane, mişcare radicală cu filiale în lumea islamică, ajunge la putere pe calea alegerilor. Deputata palestiniană Hanan Ashrawi, realeasă pe o platformă moderată a Fatah, a declarat că victoria Hamas reprezintă un punct de cotitură dramatic. Ea şi-a exprimat îngrijorarea privind faptul că militanţii Hamas vor impune în Gaza şi Cisiordania agenda lor socială fundamentalistă şi vor conduce la izolarea internaţională a palestinienilor. Ashrawi a mai menţionat că scandalurile de corupţie din Hamas, măsurile dure adoptate de Israel şi indiferenţa internaţională faţă de cauza palestiniană sunt cauza victoriei Hamas:" Washingtonul a făcut o greşeală de calcul insistând asupra organizării alegerilor, ca parte a campaniei pro-democraţie din lumea arabă. Acum va trebui să respecte rezultatul alegerilor, aşa cum o facem toţi."

Un nou front terorist

Analiştii consideră că permisiunea acordată Hamas de a lua parte la alegerile palestiniene a fost o gafă fatală pentru Israel. Statul evreu va fi nevoit acum să coabiteze cu un guvern care primeşte ordine de la Damasc, Teheran şi Cairo, locuri în care se află principalii mentori spirituali ai organizaţiei, susţinuţi de regimuri profund ostile Israelului, cum este cazul Siriei şi Iranului.
În plus, rezultatele alegerilor palestiniene reprezintă un uriaş pas înapoi pentru unul din principalele obiective ale războiului global împotriva terorismului purtat de Statele Unite: privarea teroriştilor de baze teritoriale de unde aceştia îşi pot pregăti şi lansa atacurile împotriva Occidentului.
Ioan BUTIURCĂ

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Recomandari


Citeste Zi de Zi Online


 

 

 




 

 

 

Print


 

Transilvania Business

ARHIVE