Hamas boicotat Externe
  • admin
  • 0 comentarii
  • 25 Vizualizări

Hamas boicotat

Statele Unite au cerut Uniunii Europene, Rusiei şi ONU să nu acorde ajutoare financiare unui eventual guvern palestinian condus de gruparea radicală Hamas. Secretarul de stat american, Condoleezza Rice, a declarat că ţara sa "nu este pregătită să finanţeze o organizaţie care militează pentru distrugerea Israelului şi promovează violenţa". Teritoriile autonome palestiniene sunt profund dependente de ajutorul financiar extern. Uniunea Europeană a oferit 1,5 miliarde de dolari autorităţii palestiniene în ultimii cinci ani, în timp ce Statele Unite au avut o contribuţie de peste 350 de milioane de dolari în cursul anului trecut.
Chiar înainte de venirea la putere a organizaţiei radicale Hamas, autoritatea palestiniană se confrunta cu probleme bugetare serioase, deoarece Uniunea Europeană îngheţase un transfer de circa 30 de milioane de euro, din cauza faptului că palestinienii depăşiseră deficitul bugetar stabilit. În acest moment, conducerea de la Ramallah nu are posibilităţi de a achita salariile celor 130 de mii de angajaţi ai sectorului public, în lipsa fondurilor venite din străinătate.
Preşedinţia austriacă a UE a declarat că statele comunitare sunt gata să sprijine în continuare teritoriile autonome, doar dacă noul guvern palestinian dă semnale clare că sprijină o soluţie negociată pentru conflictul arabo – israelian. (I.B.)

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Recomandari


Citeste Zi de Zi Online


 

 

 




 

 

 

Print


 

Transilvania Business

ARHIVE