Judecătorii sighişoreni aşteaptă Internet Social
  • admin
  • 0 comentarii
  • 124 Vizualizări

Judecătorii sighişoreni aşteaptă Internet

3221_burtaJudec.gif
Bilanţul pe anul trecut indică o activitate bună a Judecătoriei sighişorene. Activitatea Judecătoriei Sighişoara în 2005 a fost evaluată pe 1 februarie, la Adunarea Generală a Judecătorilor şi a personalului auxiliar, în prezenţa preşedintelui Tribunalului Mureş Marcela Bulzan.
Bilanţul activităţii din 2005 indică o scădere a operativităţii judecătorilor din oraş, din cauza volumului mare de muncă şi numărului insuficient de magistraţi, în condiţiile în care anul trecut Judecătoria Sighişoara a avut doar cinci judecători pe opt posturi prevăzute în organigramă. Situaţia s-a mai remediat din această lună, când, potrivit purtătorului de cuvânt al Judecătoriei, Doina Volanski, sunt asteptaţi doi judecători noi din Braşov, râmânând astfel doar un singur post vacant.
Raportul de activitate pe 2005 al Judecătoriei Sighişoara arată că anul trecut s-au înregistrat 2.588 de dosare, mai mult cu 100 faţă de 2004 şi din care 2.453 de cauze au fost soluţionate.
Unui judecător i-au revenit, în medie anul trecut peste 820 de cazuri. Tot în 2005, din 35 de mandate de executare a pedepsei cu închisoarea, 10 nu au fost puse în aplicare. Pentru 2006, judecătorii din Sighişoara speră să aibă acces direct la Internet. Conectarea instanţei la reţea şi realizarea unor cursuri de pregătire pentru cei care folosesc sistemul de repartizare aleatoriu al cauzelor fiind două dintre prevederile din strategia de reformă din acest an. (F.C.)

Studenţii schimbă piaţa
Din ianuarie, al şaselea magazin Darina funcţionează în cartierul Cornişa, chiar lângă căminele studenţeşti.
Decizia lui Aurel Baciu a fost una îndrăzneaţă, ţinând cont de faptul că lângă cămine erau deja două magazine alimentare, cu clienţi fideli. Şi totuşi, succesul este unul deplin, în condiţiile în care unul dintre magazine şi-a schimbat deja sediul.
Magazinul Darina cuprinde atât produse alimentare, preparate din carne şi lactate, băuturi acoolice, sucuri, cât şi o gamă foarte variată de produse de igienă şi curăţenie. Practicând preţuri mult mai mici decât magazinele din împrejurimi, şi-a atras mulţi clienţi care până în acel moment îşi făceau cumpărăturile la celelalte magazine din cartier. Patronii celorlalte magazine sunt îngrijoraţi de faptul că magazinul Darina practică preţuri mult mai mici decât ei.
Magazinul situat lângă Darina şi-a pierdut majoritatea clienţilor şi a fost nevoit să se mute într-o locaţie nouă pe strada Nicolae Bălcescu, în căutare de clienţi noi. În mod sigur vor mai urma şi alte magazine din cartier care vor fi închise din cauza concurenţei. Lumea care locuieşte în cartier este foarte încântată de deschiderea magazinului, pentru că este cel mai ieftin magazin şi accesibil. Clienţi fideli sunt deja studenţii, care au acum o altă ofertă, mai accesibilă datorită gamei mari de produse.

Vlad ZAHARAGIU

"Sunt foarte bucuros că în sfârşit s-a deschis şi la noi un magazin Darina. Are foarte multe produse şi sunt şi de o calitate bună, mai ales legumele şi fructele care sunt tot timpul proaspete".
Adrian C. student la Universitatea de Medicină şi Farmacie Târgu Mureş

Directorul SC Darina SA, Aurel Baciu, nu a purtut fi contactat telefonic.

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Recomandari


Citeste Zi de Zi Online


 

 

 




 

 

 

Print


 

Transilvania Business

ARHIVE