Copil, caut părinţi!

Cu o seară înainte de a porni către "căsuţele cu copii" din Ceuaşul de Câmpie, locul unde Alin Bogar aşteaptă încrezător în scaunul cu rotile o familie care să-i arate ce înseamnă cuvântul "acasă", a nins atât de frumos încât părea că lumea este o mare de linişte cu sufletul alb, pur.
Că distanţa între realitatea naturii şi cea umană este copleşitoare, aveam să ne convingem nu peste mult timp. În locul copilului obişnuit, oarecare, pe care ne aşteptam să îl găsim, am dat peste un suflet care se zbate să îşi creeze un viitor alături de nişte oameni pe care să îi numească "mama" şi "tata". Un copil care de la înălţimea scaunului cu rotile în care este condamnat să stea, are puterea să spere că în lumea asta cineva îşi va coborî privirea spre el şi spre problemele lui. Şi îi va alina suferinţa. "M-am născut apoape de Sfântul Nicolae, în 4 decembrie 1990. Dar cadoul de "Niculaş" mi-a fost refuzat pentru că probabil părinţii mei speriaţi de problemele de sănătate cu care m-am născut, m-au abandonat în maternitate. Nu m-am plâns niciodată şi am încercat să îmi accept soarta sperând că poate într-o zi cineva mă va lua "acasă", şi voi avea parte de familia pe care o doresc", ne-a spus Alin Bogar, în timp ce privirea îi era melancolic, aplecată peste mâinile împreunate în poală, ca într-o altă rugă plină de speranţă.

Dorinţă îndeplinită

Anul 1995 avea să îi aducă pentru o perioadă de doi ani, familia pe care şi-a dorit-o. "Jeno tata şi Ilus mama" din Roteni l-au primit în casa lor, chiar îl tratau ca pe propriul fiu. În acea perioadă, o fundaţie elveţiană împreună cu "Salvaţi copiii", mişcaţi de soarta puiului de om s-au hotărât să îl ducă în Elveţia pentru efectuarea unei operaţii de coloană. "Am fost plecat la operaţii în Elveţia de două ori şi de fiecare dată am stat câte un an prin spital, iar în perioada de recuperare de după operaţii la case de copii şi la familii. Nu mai ştiu exact câte operaţii am făcut, dar după prima intervenţie la coloană am putut să îmi mişc mâinile. Apoi mi-au fost operate picioarele şi mi s-a pus o orteză. Între prima şi a doua operaţie "Jeno tata" s-a îmbolnăvit şi a murit, iar "Ilus mama" evident nu mai putea să aibă singură grijă de mine. Aşa că am luat-o de la capăt… Familia Novak Lajos din Târgu Mureş m-au luat să aibă grijă de mine, dar se purtau urât şi mi-a fost frică să rămân cu ei, pentru că puteam da siguranţa căminului pe care mi-l oferea Direcţia de Protecţia Copilului, pe nesiguranţa zilei de mâine…", rememorează Alin evenimentele acelor zile.

Din nou la Casa Copilului

Despre perioada imediată reîntoarcerii acasă, pe care şi-a petrecut-o la Centrul de Ocrotire Nr. 4 din Miercurea Nirajului, Alin spune că a fost cel puţin interesantă. Ajuns în pragul pubertăţii dorea să ia parte la acţiunile colective, iar "evadarea în jungla oraşului" după o viaţă petrecută între patru pereţi, a fost ceva neaşteptat, frumos şi groaznic în acelaşi timp. Dar centrul s-a desfiinţat în 2004 trecut şi Alin a fost repartizat provizoriu la una din căsuţele de tip familial unde sunt îngrijiţi copiii din sistemul de ocrotire, la Sâncraiu de Mureş. Apoi, la nivel de DGASPC Mureş, s-a hotărât mutarea lui la Ceuaşul de Câmpie. "Şi acolo şi aici sunt câte 12 copii mici cu deficienţe psihice. Eu sunt al 13-lea şi cel mai mare dintre toţi. Îmi doresc foarte mult să încep să duc o viaţă normală. Nu am mai fost la şcoală de un an jumate, din cauză că distanţa este prea mare până la şcoală, plus că şi la Sâncrai şi aici sunt dealuri de coborât şi de urcat. În ultimul timp, proteza de picior mi-a rămas mică şi am abandonat-o prin dulap. Oricum picioarele mă dor de atâta stat în scaunul cu rotile. Am fost norocos să am un acoperiş dasupra capului, dar îmi doresc o familie care să îmi ofere posibilitatea de a învăţa şi de a duce o viaţă normală. Pentru că doresc nespus să pot face ceva bun din viaţa mea. Familiei care mă va dori îi spun că citesc şi vorbesc în limba română şi maghiară, am noţiuni de limba franceză din perioada cât am stat în Elveţia şi doresc să studiez limba engleză plus că fac zilnic exerciţii de scriere, de citit şi probleme de matematică. Sunt un copil normal care doreşte o viaţă normală", ne-a spus la despărţire Alin.
Faţă în faţă cu poveştile de viaţă ale unor tineri care nu au avut puterea să treacă peste durerea de a fi părăsiţi prin maternităţi şi centre de plasament, tineri care pe drumul vieţii au bâjbâit până s-au rătăcit de tot, se află Alin Bogar, un adolescent inteligent, dornic de cunoaştere. Faptul că este imobilizat într-un scaun cu rotile, nu i-a zdrobit spiritul. Doar i-a tăiat aripile. Şi pentru a zbura din nou are nevoie de sprijinul nostru.

Profesioniştii

Deşi la naştere a fost diagnosticat cu agenezie de rotulă, deşi a suferit numeroase intervenţii chirurgicale în clinici din Elveţia, la evaluarea medicală din 2005 diagnosticele puse sunt cutremurătoare: paraplegie flască cu deficit funcţional major, atrofiere musculară semnificativă, redori articulare multiple, paraplegie totală inferioară. Intrigaţi de aceste diagnostice care au suferit modificări majore în timp, am apelat la ajutorul profesorului doctor ortoped Nagy Ors, de la Clinica de Ortopedie şi Traumatologie Nr. 2 din Târgu Mureş. "Paraplegie totală inferioară înseamnă practic paralizie. Dar problema este mult mai complexă, deoarece cauzele acestei afecţiuni pot fi de natură neurologică a măduvei spinării sau a unei afecţiuni la nivelul creierului. Doar prin investigaţii medicale complexe se poate pune un diagnostic clar. De aceea ar fi bine ca acest copil care aşteaptă şansa de a porni pe un nou drum în viaţă să fie adus la noi în clinică şi internat pentru câteva zile pentru investigaţii, şi dacă e nevoie chiar pentru operaţii. Pentru că avem specialişti foarte buni în ortopedia pediatrică, iar intervenţiile chirurgicale pe care le efectuăm aici le putem asemui cu cele de pe plan internaţional", ne-a spus profesor doctor Nagy Ors.
Iată, în demersul nostru de a-l ajuta pe Alin Bogar ni se alătură doctorii renumiţi ai oraşului. Înseamnă că e bine, că încă ne mai pasă.

Eugenia KISS