Alta fata a comunei Chiherul de Jos Uncategorized
  • admin
  • 0 comentarii
  • 147 Vizualizări

Alta fata a comunei Chiherul de Jos

10954_primar.gifEste primarul comunei Chiherul de Jos din 2004 si crede ca si-a multumit alegatorii. Are planuri mari si pentru 2008.
Reporter: Cât la suta din ce ati promis în campania electorala din 2004 ati reusit sa realizati ?
Emanoil Hurdugaci: În primul rand mie nu îmi place sa vorbesc prea mult despre mine, dar daca mi-ati adresat aceasta întrebare, pot sa va spun ca am realizat în acesti aproape patru ani mai mult decât 100%, din ceea ce mi-am propus. Alaturi de colaboratorii mei am reusit cele mai mari realizari din istoria comunei în ceea ce priveste infrastructura si zestrea edilitara. Am construit cea mai frumoasa Primarie din mediul rural muresean (afirmatia asta apartine chiar prefectului Ciprian Dobre), am reusit sa introducem apa potabila prin cadere cu surse proprii în Urisiu de Jos si de Sus, cu surse proprii oamenii nu platesc nimic, nu au trebuit sa contribuie cu nimic. Am reusit sa introducem apa potabila în Chiherul de Sus si Chiherul de Jos prin fonduri guvernamentale, am pietruit toate drumurile si strazile comunale. O premiera a fost reabilitarea iluminatului propriu, cu aprindere si stingere automata, în toate localitatile comunei, am amenajat parcuri si o frumoasa fantâna arteziana în centrul de comuna, am construit o cabana de protocol la Campu Cetatii, am construit drumul comunal între Chiherul de Sus – Între vai si Fânate. Bineinteles ca nu am omis scolile si caminele culturale din cele patru localitati, am executat la aproape toate reparatii capitale, iar ca noutati ar fi înfiintarea unui post de Politie Comunitara, un cabinet medical si un mic Muzeu Etnografic în incinta Primariei. În ultimii ani nu prea am fost vizitati si doresc sa va aduc la cunostinta ca, localitatea Chiherul de Jos a trecut printr-o metamorfoza necesara care a adus comuna pe locul doi în judet în concursul realizat de CJ privind ce-a mai buna gospodarire pe anul 2007 si cred ca asta spune totul.
Rep: Câte posturi din organigrama Primariei sunt ocupate?
E.H.: Suntem tot 6 persoane angajate si personalul de serviciu, dar am angajat muncitori, deci eu m-am axat în principal pe partea economica si în acest sens am profitat de posibilitatile Legii 76/2001 si în fiecare an am angajat cel putin 8 muncitori si cu acestia am realizat foarte multe lucrari cu costuri reduse, cum ar fi poduri, santuri, drumuri, lucrari de curatenie la scoli camine si asa mai departe care ne-a redus cu mult costurile si comuna eu zic ca arata foarte bine azi, dar puteti sa ma contraziceti daca vi se pare ca gresesc.
Rep: Ce suprafata are comuna si câti locuitori aveti?
E.H: Avem doar 2700 de locuitori, dar ca suprafata suntem una dintre cele mai mari comune din judet, avem 11.500 de ha in raza noastra administrativa.
Rep: Cu ce va ocupati înainte de 1989 ?
E.H: În primul rand vreau sa mentionez ca de când ma stiu lucrez în Administratia de stat. Inainte din 1989 pâna în 1990 am fost secretarul Biroului Executiv al Consiliului Popular la Chiherul de Jos, pe urma 13 ani am fost Inspector la Serviciul Taxe si Impozite directe la Directia Generala a Finantelor Publice din Târgu-Mures, iar la prima candidatura din 2004 am iesit primar.
Rep: Va considerati un om bogat, când v-ati actualizat ultima declaratie de avere?
E.H: Nu ma consider nici om bogat, nici om sarac, nu consider ca m-am îmbogatit în acesti patru ani de când sunt primar al comunei si nu cred ca ma poate acuza cineva de asa ceva pentru ca în general ma situez tot la nivelul acela care eram si înainte. Eu am avut tot ce îmi trebuie în casa si am copii realizati si independenti. Mi-am actualizat ultima declaratie de avere chiar anul trecut si bineinteles ca o voi actualiza si anul acesta, în general ma situez la acelasi nivel, nu ma simt mai bogat cu nimic poate doar spiritual pentru ca sunt foarte mândru ca am reusit sa realizez prima monografie a comunei "Chiherul Ieri-Chiherul Azi" tiparita în toamna anului trecut, monografie de care era nevoie. Am lucrat efectiv trei ani la aceasta monografie, împreuna cu familia mea, toti m-au ajutat si sotia si fata si fiul meu, Emilian.
Rep: La cât s-au ridicat costurile acestei carti?
E.H: Eu nu consider munca mea de trei ani un cost, a fost o pasiune, o datorie daca vreti, dar daca va intereseaza o suma, cheltuielile pentru tiparire au fost în jur de 250.000 de milioane de lei vechi pe putin, pe care le-am suportat personal, dar nu asta conteaza pentru ca nu am facut-o pentru bani, nu am scos-o la vânzare. Nu am facut acest lucru pentru posteritate, dar am considerat ca e un lucru necesar pentru comuna sa avem un document, o culegere de date si întreaga istorie a perimetrului geografic a radacinilor noastre la îndemâna, sa dainuiasca în timp…
Rep: În ce relatii sunteti cu presedintele dumneavoastra, Corneliu Vadim Tudor? A fost vreodata la Chiher?
E.H: Sunt în relatii foarte bune. Eu îl apreciez pentru ca este un nationalist, de cand ma stiu am zis ca eu nu fac politica, politica mea e politica nationala. Regret ca domnul Vadim nu a fost niciodata la noi în comuna, desi l-am invitat la "Zilele Chiherului "nu a putut sa participe, dar pe mine ma intereseaza nationalismul luminat care sa fie în slujba oamenilor, eu asa vad nationalismul.
Rep: Ce planuri de viitor aveti?
E.H: Sa stiti ca deja avem un plan de perspectiva pâna în anul 2013 si în acest plan am prevazut în primul rând un proiect privind canalizarea întregii comune, începand chiar de la anul, pe urma am început un drum care va face legatura cu partea cealalta a Urisiului si drumul cu Orsova deja am construit 4 km. Am adus deja pentru anul acesta tigla, material lemnos si tot ce este necesar pentru o reparatie capitala la Caminul din Urisiul de Sus, la scoala generala din Urisiul de Sus si de Jos. Mai am de introdus apa si grupul sanitar la scoala din Chiherul de Sus pe anul 2008.
Rep: Care este cel mai mare regret profesional ?
E.H: Regret? Nu mi-am facut înca un bilant al regretelor. Poate ca regretul meu este ca nu sunt mai tânar ca sa pot face mai multe. Nu mai îmi ajunge timpul.
A consemnat
Robert MATEI

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Recomandari


Citeste Zi de Zi Online


 

 

 




 

 

 

Print


 

Transilvania Business

ARHIVE