Romania-Ungaria se joaca la Sighisoara Sport
  • admin
  • 0 comentarii
  • 79 Vizualizări

Romania-Ungaria se joaca la Sighisoara

11055_burta.gifMunicipiul Sighisoara va gazdui, la sfârsitul acestei saptamâni, turneul international la handbal masculin tineret "Cupa Hochland", organizat de Primaria municipiului, Federatia Româna de Handbal si Centrul National de Excelenta pentru Handbal. Turneul are loc în perioada 25-27 ianuarie, în sala "Radu Voina" din oras si debuteaza astazi, de la ora 17.00, cu partida Rusia – Serbia, urmata, de la ora 19.00, de România – Ungaria. Sâmbata se vor disputa, la aceleasi ore, meciurile dintre reprezentativele Ungariei si Serbiei, respectiv ale României si Rusiei. Duminica, de la ora 10.00, vor juca Rusia si Ungaria, iar de la 12.00, Serbia si România. Biletele sunt puse în vânzare în zilele meciurilor, la Sala "Radu Voina", si vor costa 10 lei de adult si 5 lei pentru elevi, studenti si pensionari. Tot astazi, în pauza dintre meciuri, primarul municipiului, Dorin Danesan, va înmâna diplome celor mai buni sportivi ai anului 2007 si celui mai bun antrenor al anului 2007. Astfel, vor fi premiati primii cinci sportivi ai anului: Cosmin Suteu, component al echipei României la Cupa Europei desfasurata la Milano, locul II la atletism, proba de 3.000 de metri, declarat si cel mai bun sportiv al judetului Mures în 2007, Lucian Chesches, vicecampion balcanic la cros, la Atena, Monica Florea, campioana nationala la juniori III în proba de 1.500 de metri, Adrian Ioan Tenghea, declarat cel mai bun portar al turneului final de handbal juniori, component al echipei de handbal Juniori III, precum si Alexandru Asoltanei – cea mai buna extrema stânga la Campionatul European de la Goteborg, component al nationalei de tineret a României la handbal. Diploma pentru cel mai bun antrenor al anului 2007 va reveni antrenorul de atletism Ioan Avram.

Ionut OPREA

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Recomandari


Citeste Zi de Zi Online


 

 

 




 

 

 

Print


 

Transilvania Business

ARHIVE