Dobre promite eliminarea orelor de la 7.00 dimineata Eveniment
  • admin
  • 0 comentarii
  • 26 Vizualizări

Dobre promite eliminarea orelor de la 7.00 dimineata

11084_dobre cu aia.gifLuni, 28 ianuarie 2008, Sala Mare a Palatului Administratiei a fost animata de prezenta a numerosi elevi, însotiti de cadre didactice de la mai multe scoli muresene, dar si de prezenta reprezentantilor Inspectoratului Scolar General Mures. Institutia Prefectului – Judetul Mures a organizat acest eveniment în semn de apreciere a meritelor celor doua eleve, care reprezinta judetul Mures în cel mai înalt for al elevilor, Consiliul National al Elevilor, acordând Distinctia Institutiei Prefectului Sandrei Daroczi, în calitate de presedinte al Consiliului – eleva a Colegiului National "Unirea" – si Anei-Daria Moga, vicepresedinte al Consiliului – eleva a Colegiului National "Alexandru Papiu Ilarian". Prefectul Ciprian Dobre a tinut sa le felicite pe cele doua eleve pentru "doza de optimism" de care au dat dovada în abordarea noilor atributii ce le revin în cadrul Consiliului si sa le încurajeze în actiunile care vin sa îi reprezinte pe toti elevii. De asemenea, prefectul Ciprian Dobre a subliniat faptul ca Institutia Prefectului – Judetul Mures împreuna cu Inspectoratul Scolar Judetean Mures vor sustine functionarea consiliului, deoarece este important ca elevii sa stie ca sunt reprezentati la un nivel atât de înalt. Prefectul a propus ca subiect de discutii si de analiza pe agenda viitoarei sedinte de lucru a Consiliului National al Elevilor reglementarea duratei programului instructiv-educativ al elevilor. Astfel, prefectul si-a exprimat sustinerea în ceea ce priveste demararea unui proiect de lege, care sa prevada stabilirea unui program de studiu, structurat pe fiecare nivel de învatamânt, un program care sa permita o dezvoltare psiho-fizica normala a unui copil. În acelasi context, prefectul a mai adaugat faptul ca vechile metode de predare trebuie modificate si aduse la zi cu noile cerinte. Cu ocazia acestui eveniment, Prefectul Ciprian Dobre i-a asigurat pe elevii, directorii de scoli si profesorii prezenti la întâlnire de faptul ca îsi asuma, pentru judetul Mures, eliminarea începerii cursurilor la ora 7.00, iar acest lucru va fi posibil în cel mai scurt timp. În încheiere, pentru a le arata respectul care li se cuvine, dar si ca recunoastere a calitatii celor doua eleve, Prefectul Ciprian Dobre le-a acordat Distinctia Institutiei Prefectului, care a fost însotita de cele mai sincere felicitari si urari de succese în ducerea la îndeplinire a obiectivelor propuse.

Ionut OPREA

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Recomandari


Citeste Zi de Zi Online


 

 

 




 

 

 

Print


 

Transilvania Business

ARHIVE