Cityus Târgu-Mures la startul Cupei Balcanice 2008 Sport
  • admin
  • 0 comentarii
  • 37 Vizualizări

Cityus Târgu-Mures la startul Cupei Balcanice 2008

Echipa Cityus Târgu-Mures va participa la editia din acest an a Cupei Balcanice la futsal, competitie ce se va desfasura în Bosnia-Hertegovina, în localitatea Ljubuski, în perioada 6-9 martie, anul curent.
Formatia târgumureseana a fost nominalizata de catre Comisia de Fotbal în Sala din cadrul Federatiei Române de Futsal pentru a reprezenta România la Cupa Balcanica. La turneul din acest an vor participa opt formatii: G.S. Ilioupoli (Grecia), KMN Oplast Kobarid (Slovenia), KMF Economca Kragujevac (Serbia), MNK Nacional Zagreb (Croatia), Iberia 2003 Tbilisi (Georgia), Mostar (Bosnia Herzegovina), KMF Niksic (Muntenegru) si A.S. Cityus Targu-Mures (România). Conform regulamentului, echipele vor fi împartite în doua grupe de câte patru echipe. Dupa disputarea partidelor din grupe (sistem fiecare cu fiecare) vor avea loc finalele. Locul întâi din grupa A va întâlni locul întâi din grupa B, în finala mare a competitiei. Editia de anul trecut, desfasurata în Serbia, la Nis, a fost câstigata de gazdele de la Koska Nis. Partidele se vor disputa în Sala Sporturilor din localitate, cu o capacitate de 4.000 de locuri. Din pacate, situatia politica din zona s-a tensionat, în urma proclamarii unilaterale a independentei regiunii Kosovo. Cum orasul Ljubuski este situat în regiunea Srpska, din Bosnia-Hertegovina, cu populatie majoritar sârba, echipele participante, printre care si Cityus, au solicitat lamuriri din partea organizatorilor, cu privire la desfasurarea în conditii de securitate a competitiei. Vom reveni cu amanunte, în zilele urmatoare.

Sorin CRACIUN
sorin@zi-de-zi.ro

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Recomandari


Citeste Zi de Zi Online


 

 

 




 

 

 

Print


 

Transilvania Business

ARHIVE