170 de angajati ai Primariei afectati de OUG 230 Social
  • admin
  • 0 comentarii
  • 21 Vizualizări

170 de angajati ai Primariei afectati de OUG 230

Purtătorul de cuvânt al Primăriei Târgu Mureş, Marius Paşcan, a declarat, marţi pentru Agerpres, că serviciul de resurse umane al instituţiei a emis aproximativ 170 de somaţii pentru angajaţii care cumulează pensia cu veniturile obţinute din exercitarea unor funcţii remunerate în cadrul autorităţii publice locale. Cele aproape 170 de persoane trebuie să aleagă între salariu şi pensie sau să restituie salariile compensatorii în cazul pensionărilor anticipate în cazul militarilor, până pe 20 ianuarie. Primăria Târgu Mureş are angajaţi peste 30 de rezervişti din Apărare, Jandarmerie, Poliţie sau alte structuri militare, în special la Poliţia Comunitară, şi peste 130 de pensionari civili pentru limită de vârstă, inclusiv cei care primesc indemnizaţie de însoţitori ai persoanelor cu handicap. Instituţia Prefectului stă mult mai bine la acest capitol. Potrivit informării trimise redacţiei în cadrul acestei instituţii doar doi salariaţi se află în situaţia de a cumula pensia cu salariul.

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Recomandari


Citeste Zi de Zi Online


 

 

 




 

 

 

Print


 

Transilvania Business

ARHIVE