Întoarcerea la Dumnezeu poate aduce pacea sufletească Social
  • admin
  • 0 comentarii
  • 40 Vizualizări

Întoarcerea la Dumnezeu poate aduce pacea sufletească

14-2_14.jpg
Doar întoarcerea la Dumnezeu poate să aducă pacea sufletească a omului, deşi deţine bogăţiile trecătoare ale lumii. Este învăţătura pericopei evanghelice de ieri, când creştinii ortodocşi i-au sărbătorit pe Sfinţii Trei Ierarhi Vasile, Grigore şi Ioan. Adesea auzim în conştiinţa noastră chemarea discreta a Duhului lui Dumnezeu spre o viaţă mai sfântă, mai aproape de Dumnezeu, însă apar piedici în calea dorinţelor şi aspiraţiilor noastre bune. Fie oamenii din jur care ne descurajează să ne întoarcem cu toată inima spre Dumnezeu, fie vreo infirmitate fizică sau vreo boală, fie umblarea după bogăţiile trecătoare ale lumii noastre.
Evanghelia de ieri aminteşte de întâlnirea lui Zaheu vameşul cu Iisus Hristos în cetatea Ierihonului şi relatează „una dintre cele mai emoţionante şi relevante întâlniri ale omului cu Dumnezeu, întâlnirea lui Zaheu vameşul în oraşul Ierihon, cu Iisus Hristos”, aminteşte părintele Nicolae Luduşa, parohul Bisericii cu hramul Sfinţii Trei Ierarhi Vasile, Grigore şi Ioan din Târgu-Mureş. Vameşul Zaheu, şeful vameşilor din cetatea Ierihonului, a ajuns un om bogat, prin strângerea de biruri şi taxe de la oameni, dar şi de păcate. Însă auzind de minunile făcute de Mântuitorul Iisus Hristos, când a vindecat orbul de la marginea cetăţii Ierihon şi auzind că va trece prin cetate, a dorit să-l cunoască. Fiind un om mic de statură şi nevăzând nimic de ceilalţi semeni ai lui, s-a urcat într-un dud de la marginea drumului pe unde a auzit că va trece Mântuitorul. Când a ajuns Domnul Hristos în dreptul dudului s-a uitat în sus şi i-a zis: „Zahee, grăbeşte-te şi te dă jos, căci astăzi trebuie să rămân în casa ta. Iar el degrabă s-a dat jos şi L-a primit cu bucurie”. „Nimic nu este mai minunat decât să vezi un om care a fost în întunericul necunoaşterii şi acum îl caută pe Dumnezeu.
Evanghelia de astăzi prin Zaheu este o Evanghelie încurajatoare şi convingătoare. Evanghelia de astăzi spulberă toate temerile, -întoarce-te, converteşte-te vino la Dumnezeu şi nu vei regreta niciodată. Ne arată că primirea lui Dumnezeu este una mântuitoare, una însufleţită, plină de izbândă”, a predicat enoriaşilor părintele Nicolae Luduşan.

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Recomandari


Citeste Zi de Zi Online


 

 

 




 

 

 

Print


 

Transilvania Business

ARHIVE