SPA şi la Black Lord Social
  • admin
  • 0 comentarii
  • 943 Vizualizări

SPA şi la Black Lord

9_25.jpg
Târgu-Mureş devine oraş al relaxării, al 5-lea spaţiu cu servicii SPA fiind deschis la Hotel Black Lord. În trend cu filosofia de a oferi servicii integrate, hotelurile din oraş impun o concurenţă acerbă pentru a atrage clienţi pe serviciile de relaxare. Al şaselea centru SPA este prevăzut în proiectul Plaza Business & Spa, dezvoltat de SC Voiajor SRL în centrul oraşului.
Pentru a atrage clienţi hotelurile mureşene mizează intens pe servicii de tip SPA. După Apollo în Sângeorgiu de Mureş, Business Hotel – ieşirea spre Sighişoara, Complex President – ieşirea spre Cluj, Hotel Laguna (proprietate Darina, n.r.) – în Sâncrai şi Hotel Black Lord – strada Insulei oferă acum opţiuni de răsfăţ la piscină, jacuzzi, etc.

SPA de 600 mp

“Piscina este terminată de la 1 ianuarie, intenţionăm să facem petreceri tematice în fiecare weekend, acum ne ocupăm de ultimele detalii, vrem să relansăm complexul şi să promovăm serviciile sale”, ne-a declarat managerul Septimiu Moldovan. Piscina de la Black Lord are 10 m lungime, 6 lăţime, şi 1,6 metri adâncime, însă jacuzzi-ul este cel mai mare din oraş. Mai aveţi la dispoziţie aparatură de fitness, cabine de masaj, şi o zonă de relaxare, urmând ca în curând să funcţioneze un minibar SPA. Black Lord are însă şi o piscină exterioară la dimensiuni semiolimpice. Programul pentru SPA este de luni până vineri între orele 17-22, iar sâmbăta şi duminca de la 8 la 22, tarifele fiind 20 lei pentru o şedinţă pe timp nelimitat, sau 250 lei pentru un abonament nelimitat.

Al 6-lea SPA

SC Voiajor SRL investeşte 5,5 milioane de euro în imobilul din Piaţa Trandafirilor 46-47 (fostul hotel Transilvania, n.r.) pentru a realiza primul design hotel din oraş. Suprafaţa noului Plaza Business & Spa este de aproximativ 4.500 mp, hotelul va avea capacitate de cazare de 170 de persoane în 22 de camere şi apartamente. Hotelul va fi cotat la 4 stele, iar inaugurarea oficială este programată în semestrul I al acestui an. “Ca elemente definitorii ce îl vor diferenţia consider că sunt: conceptul de design hotel, nemaintâlnit în Târgu-Mureş şi SPA-ul exclusivist. Acestea vor genera un plus important în lupta cu competitorii. Serviciile oferite clienţilor sunt cel mai important aspect prin care trebuie să ne diferenţiem, aici cred că vom avea de câştigat, sau cel puţin pe asta mă voi axa în mod special”, ne-a declarat managerul Dacian Vlas.

Inaugurat la începutul anului 2008, Hotel Black Lord, este amplasat pe malul Muresului, în spatele hipodromului şi stadionului municipal. Hotel Black Lord dispune de 40 camere (din care 4 apartamente), un restaurant cu specialităţi internaţionale şi româneşti, de un bar de zi, terasă cu piscină în aer liber, sală de conferinţă cu toate dotările, sală de evenimente şi terasă exterioară de 400 mp.

Petreceri lângă şezlonguri:
La Aqua Day Spa, în cadrul Business Hotel a fost lansată “moda” petrecerilor la piscină. Şi la Complexul President, în cadrul Aqua Rock SPA, sunt organizate periodic petreceri cu implicarea studenţilor ce sunt membri în programul Studcard. Petrecerile la SPA includ concursuri interactive, premii şi diverse promoţii.

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Recomandari


Citeste Zi de Zi Online


 

 

 




 

 

 

Print


 

Transilvania Business

ARHIVE