Maidanezii la cheremul primăriilor Politic
  • admin
  • 0 comentarii
  • 48 Vizualizări

Maidanezii la cheremul primăriilor

8-2_39.jpgPrivitor la situaţia câinilor maidanezi din România, în momentul de faţă există două legi care se bat cap în cap: una permite eutanasierea câinilor comunitari, iar alta, interzice acest lucru. Conform Curţii Constituţionale a României, primăriile sunt puse într-o oarecare dilemă, aflându-se în postura de a desemna legea căreia i se vor supune. Contactaţi pentru a-şi spune opţiunea, primarii din judeţ înclină balanţa în unanimitate spre salvarea vieţii acestora. “Din 2001, cu ajutorul unei fundaţii, îi deparazităm, îi sterilizăm şi îi ducem la un adăpost de unde urmează să fie adoptaţi de cei care îşi doresc un animal de companie sau de pază. Noi nu am eutanasiat câinii, ci i-am îngrijit. Asta am făcut de ani de zile”, a declarat Ioan Dorin Dăneşan, primarul municipiului Sighişoara.
Moarte, doar în caz de boală
În judeţul Mures, eutanasierea se face doar în cazurile unor boli grave, acest fapt fiind hotărât de medicul veterinar. În nici un caz nu este vorba de a-l eutanasia după cele şapte zile în care animalul nu a fost revendicat sau adoptat, aşa cum prevede Legea 227/2002, modificată de Legea 391/2006.
Animale violente
“Atât deparazitarea cât şi eutanasierea depind doar de starea de sănătate a animalului. Noi avem un adăpost autorizat şi avem medici veterinari, unde câinii sunt sterilizaţi şi deparazitaţi”, a spus Nagy Andras, primarul municipiului Reghin. Acesta ridică problema numărului mic de adopţii care există în Reghin, respectiv una într-o lună, la un număr de aproximativ 70 de câini aflaţi în adăpost. “Ceea ce mă mai îngrijorează este şi faptul că anul trecut în Reghin au fost înregistrate 351 de plăgi muşcate, depăşind cu aproximativ 100 numărul plăgilor din 2010, marea majoritate provenind de la muşcăturile de câine. Iar 50% din victimele acestor muşcături sunt copii”, a mai adăugat Nagy.
În aşteptarea legii
Problema câinilor comunitari este departe de a se rezlova; în unele localităţi nu există nici adăposturi unde animalele să poată primi îngrijire. “Dacă se alocă bani de la buget ne vom ocupa de construirea unui adăpost care trebuie aliniat unor norme. Există reclamaţii de la cetăţenii din Luduş din cauza câinilor agresivi şi trebuie să luăm măsuri. De îndată ce vedem situaţia bugetului şi cea a legii, vom acţiona în acest sens”, a comunicat Alexandru Doja, reprezentantul serviciului de Administrare a Domeniului Public din cadrul Primăriei Luduş.
În ceea ce priveşte adopţiile, situaţia acestora diferă de la caz la caz. “Momentan, la Târnăveni avem un adăpost unde câinii sunt deparazitaţi şi eliberaţi. Ne bucurăm că există cereri de adopţii din partea oamenilor. Mai multe date nu vă pot oferi, cred că cel mai bine este să aşteptăm legea şi decizia Curţii Constituţionale”, a declarat Alexandru Adrian Matei, primarul municipiului Târnăveni.

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Recomandari


Citeste Zi de Zi Online


 

 

 




 

 

 

Print


 

Transilvania Business

ARHIVE