„Calea vieţii, prin artele marţiale” Sport
  • admin
  • 0 comentarii
  • 41 Vizualizări

„Calea vieţii, prin artele marţiale”

4-1_66.jpgMaestrul Veres Zoltan, rector International Budo Academy România este primul samurai din ţară. Practică artele marţiale din anul 1973, fost campion European şi Balcanic la judo, predă din anul 1990 cursuri de arte marţiale la Fundaţia Sun Rise House din Târgu-Mureş la toate cele 18 stiluri. Este primul nonjaponez care face parte, din anul 2009 din Comisia Casei Impariale, formată din 17 membri. Are sub îndrumarea sa zeci de elevi, începând de la vârsta de 4 ani şi a mai promovat din 2008 încoace alţi 26 de practicanţi, care sunt pe punctul de a deveni instructori. Ce reprezintă practicarea artelor marţiale aflăm de la întemeietorul acestei fundaţii.
Reporter: Cum aţi defini artele marţiale?
Veres Zoltan:
Practicarea acestei discipline presupune a învăţa în primul rând să fie promovată calitatea umană. Prin practicarea artelor marţiale, fiecare îşi găseşte calea vieţii, învaţă să se cunoască în primul rând pe sine însuşi, pentru a putea intercomunica. De-a lungul timpului, evoluţia ne-a demonstrat că trebuie să ne adaptăm momentului. Un copil care începe să le practice învaţă de mic să-şi ordoneze programul şi să-i respecte pe cei din jur.
Rep.: Ce înseamnă a fi samurai?
V.Z.:
Cuvântul samurai nu este un titlu, este mai degrabă un atribut. Tradus mai exact înseamnă servitor. Dacă am face un istoric, acesta a început să fie folosit după încheierea războaielor civile din Japonia şi instaurarea păcii. Războinicii şi-au pierdut scopul lor de viaţă, au devenit practic oameni fără job. Era totuşi o categorie socială utilă societăţii şi se dorea a fi menţinut spiritul de războinic, dar utilizat în folosul societăţii, un fel de jandarmi. Astfel, de pe câmpul de luptă, aceştia au fost mutaţi în săli. Aşa au început să conserve acest spirit, nu doar în folosul casei imperiale, ci a întregii societăţi, fiind într-un fel în serviciul public.
Rep.: Cum se obţine şi cine-l acordă?
V.Z.:
Se obţine prin multă muncă şi îl oferă Comisia Casei Imperiale a Japoniei. În primul rând, trebuie să faci parte dintr-o anumită şcoală, dintr-un sistem tradiţional al unuia din cele 18 stiluri. Privind din nou înapoi, în istorie, Consiliul Maeştrilor a fost format în anul 972, sub egida casei imperiale, în ideea de a nu amesteca valorile şi tradiţia acestor şcoli şi de a proteja cultura japoneză. În jurul anilor 1850, când ţara a pornit pe drumul modernizării şi al legislaţiei interne s-a constituit prima organizaţie de tip occidental, care reprezintă şi în ziua de azi organizaţia artelor marţiale. După al Doilea Război Mondial a fost o perioadă în care, sub stăpânirea americană aceasta a fost interzisă, apoi reînfiinţată, iar în prezent există peste 30 de federaţii naţionale. Să ajungi în faţa acestei comisii este necesar un număr mare de ani de muncă, participarea la diverse seminarii, să stăpâneşti tehnicile şi să ai recomandări.
Rep.: Pentru a intra în acea comisie, trebuie cunoscută limba?
V.Z.:
Nu neapărat. Eu am învăţat, din 2003, de când am fost prima dată invitat atâta cât să nu mor de foame. Termenii tehnici trebuiesc cunoscuţi, dar în rest, comunicăm în engleză.
Rep.: Care sunt limitele de vârstă?
V.Z.:
Nu există limite. Se poate începe de la 4 ani, când copilul devine comunicativ şi receptiv şi se poate practica până la orice vârstă.

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Recomandari


Citeste Zi de Zi Online


 

 

 




 

 

 

Print


 

Transilvania Business

ARHIVE